- Publicat de: admin
- 16-02-2014, ora 18:08
- Social
MITING ÎN CENTRUL PITEȘTIULUI: „NU VREM FÂNTÂNĂ DE 1.000.000 DE EURO!”
„Deşi ne aşteptam la un număr mult mai mare de participanți, suntem aici pentru că vrem un oraş sigur! Vrem un oraş unde putem să ne creştem copiii, iar asta implică condiţii mai bune! Vrem un Piteşti unde să putem beneficia de condiţii medicale de calitate! Toate posturile din administraţie sunt luate, și sunt luate pe nepotisme! De ce înghiţim toate mizeriile pe care nişte politicieni corupţi ni le bagă pe gât, politicieni pe care noi îi plătim? Administraţia e aici? Să ne întrebe ce doleanţe avem? Nu le pasă de noi!”, cu acest discurs a început mitingul desfăşurat astăzi, la prânz, în Piaţa „Vasile Milea” din centrul Piteștiului, în organizarea comunității „Vrem Piteștiul înapoi”.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!Soția polițistului Dinu a cerut creșterea alocației pentru copii
După ascultarea imnului naţional, rând pe rând lideri de opinie au luat cuvântul în faţa celor prezenţi. Prima persoană care a vorbit a fost soţia poliţistului Dănuţ Dinu (foto 1). „Unde sunt banii noştri? Trebuie oprite cumva furtul şi sifonarea banului public, oprite acele contracte exagerate ale companiilor! Un exemplu – deszăpezirea. Am văzut un contract pentru autostradă. Pentru 112 km – un milion de euro, vi se pare normal? A fost atâta zăpadă?”, a întrebat retoric Lavinia Dinu. Ea s-a exprimat și pentru un viitor mai bun pentru copii. Cu o cutie de lapte praf în mână, soția polițistului a cerut alinierea României la standardele Uniunii Europene, standarde care presupun o medie a alocației pentru copii de 210 euro. Lavinia Dinu a anunțat că ia în calcul semnarea unei petiţii online pentru iniţierea unui proiect de lege prin care alocaţia să fie măcar de 100 de euro, indiferent de vârstă sau de condiţia socială. Un alt punct adus în discuţie a fost dublarea indemnizaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi.
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!„Nu vrem fântână de un milion de euro!”
Pe de altă parte, protestatarii au criticat scumpirea serviciilor de apă și canalizare în Pitești și au solicitat salubrizarea, fizică și morală (fără evaziune fiscală) a piețelor agroalimentare din oraș. Cei prezenți azi la miting vor și o explicaţie pentru un schimb de terenuri între Primărie și Gheorghe Badea, acuzându-se că municipalitatea ar fi oferit un teren cu o suprafață mult mai mare decât cel primit de la omul de afaceri. Nu a fost uitată nici problema ridicării maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public al Piteștiului, protestatarii afirmând că este vorba de “o afacere locală între oamenii mari din oraş”. Problema străzilor înguste, pe care o maşină de pompieri nu are loc, și cea a staţiei de epurare a apei, modernizată cu fonduri europene, au fost și ele motiv de indignare. De asemenea, şi canalizarea oraşului, plină de gândaci şi şobolani, după cum au atenționat protestatarii. „Nu vrem fântână de un milion de euro (n.r. – arteziana din Piața Primăriei)! Ne-a întrebat cineva dacă dorim acest lucru? Ne vrem Piteştiul înapoi! Nu vor scăpa de noi, viaţa ne aparţine!”, au avertizat vorbitorii. Organizatorii au anunțat că vor depune un memoriu la Primărie, memoriu în care vor fi trecute toate aceste probleme și întrebări, și că vor continua să inițieze mitinguri.
Mizau pe 500 de persoane, au venit doar 100
Vă amintim că la acțiunea de stradă din Piața „Vasile Milea” au fost prezenți şi polițistul Dănuţ Dinu (care, însă, nu a luat cuvântul), Gheorghe Dinescu, președintele PNȚ-CD Argeș și consilier municipal (foto 4), și Valentin Șuvar, președintele Forței Civice Argeș. Deși se miza pe o prezență de circa 500 de persoane, la miting au venit doar 100. În plus, organizatorii au fost dezamăgiți de faptul că la protest nu au participat foștii angajați de la Arpechim și profesorii și elevii de la Colegiul Național „I.C. Brătianu” care au reclamat recent, după accidentul rutier de acum câteva zile, că Primăria nu a montat din timp limitatoare de viteză la trecerea de pietoni de pe strada din dreptul Colegiului.