930×122 POSADA 5

agentia antidrog

alcoolic

CA LA AMERICANI! GRUP AL ALCOOLICILOR ANONIMI, ÎN PITEȘTI!

Agenţia Naţională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Argeş și în parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie „Sf. Maria” din Vedea, derulează până în decembrie 2014 proiectul „Alege o viaţă fără alcool”.

Citiți și: Pitești: Tânăr surprins în timp ce executa manevre periculoase în trafic

Proiectul li se adresează celor cu probleme în ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice. Scopul constă în prevenirea consumului de alcool și în implicarea specialiştilor în dezvoltarea şi funcţionarea Grupului Alcoolicii Anonimi. Este vorba despre un program de informare, suport şi terapie pentru alcoolicii anonimi din judeţul Argeş. Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt persoanele cu probleme privind consumul de alcool, iar beneficiarii indirecţi – familiile acestora, cadrele medicale implicate, psihologii şi comunitatea.

Întâlnirile Grupului Alcoolicii Anonimi au loc în fiecare zi de marţi, între orele 17 și 19, la sediul Centrului  de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș. Sediul este situat în Piteşti, pe bulevardul Republicii, bloc E3C, intrarea B, etajul 2, camerele 1-5. Numărul de telefon și de fax al Centrului este 0248/22.24.53, iar adresa de e-mail – cpeca.arges@ana.gov.ro.

Citiți și: Poliție în Pitești, pe autostradă și un drum național! Ce se întâmplă

PIZZERIA SAPORI 555 222
570 X 90 CAPRA 3