New Profesional Consult 930 x 122

autism

MARȘ, BALOANE ȘI DESENE PE ASFALT PENTRU COPIII CU AUTISM

Ieri, de ziua internaţională de conştientizare a autismului, părinți și copii au mărşăluit prin centrul Piteștiului, din Piaţa Primăriei până în Piaţa „Vasile Milea”. De asemenea, au fost lansate baloane albastre, iar micuții au desenat pe asfalt. Trecătorii au primit din partea organizatorilor (Asociația pentru Copii și Adulți cu Autism Argeș) fly-ere informative.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

„Noi ieşim în stradă ca să spunem lumii că existăm și că suntem la fel de normali ca toţi ceilalţi. Chiar dacă puțin diferiți, nu suntem extratereşti. Aceşti copii merită iubiţi şi integraţi în societate.”, a spus Alina Daniela Zaharia, vicepreşedinte al Asociaţiei Autism, Terapie, Sport şi Arte Argeş. Din păcate, numai câteva persoane de pe margine s-au alăturat marşului, restul preferând doar să privească. „Există în continuare prejudecăţi. Cu părere de rău pot spune că solidaritate adevărată observăm doar atunci când persoanele în cauză au în familie, printre apropiaţi, un asemenea caz. În felul acesta li se deschid sufletele, observă pe pielea lor ce înseamnă. Au deschidere, au disponibilitate mai mare şi pot chiar să şi ajute.”, a declarat, la rândul ei, Mihaela Crăciun, preşedinta filialei Argeș a Asociaţiei pentru Copii şi Adulţi cu Autism.

La eveniment a participat și Florin Tecău, preşedintele interimar al Consililui Judeţean Argeş, care le-a transmis părinţilor să aibă încredere, tărie şi speranţă.

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

555×222  MAIA
eurial 570×90