930 x122 grota rece

prima intabulare

THEODOR NICOLESCU ACUZĂ PSD CĂ BLOCHEAZĂ INTABULAREA GRATUITĂ

Deputatul PNL de Argeș Theodor Nicolescu acuză PSD că a făcut o regulă din nerespectarea promisiunilor asumate în faţa cetăţenilor şi a angajamentelor din programul de guvernare.

Citiți și: Crin Antonescu: Președintele de care România are nevoie

„Cel mai recent exemplu este refuzul de marți al deputaţilor PSD de a accepta solicitarea PNL ca proiectul de lege privind prima intabulare a terenurilor agricole şi forestiere, aflat pe punctul 21 pe ordinea de zi, să fie trecut pe poziţia a 5-a, pentru a permite dezbaterea şi adoptarea lui în regim de urgenţă. Astfel PSD a blocat încă o dată şansa cetăţenilor de a-şi intabula gratuit aceste terenuri, după cum deputaţii acestui partid au ţinut în sertarul comisiei juridice raportul de adoptare a proiectului, refuzând să-l pună în discuţia plenului Camerei Deputaţilor.”, reclamă Theodor Nicolescu, secretarul comisiei juridice a Camerei, autorul proiectului în care este propusă gratuitatea pentru prima intabulare.

„Prin acest proiect, iniţiat şi susţinut de PNL, au fost identificate sursele de finanţare care să asigure gratuitatea înscrierii în cartea funciară a acestor terenuri, măsură care va contribui la finalizarea cadastrului agricol naţional. Iniţiativa liberală reprezintă astfel un suport real pentru proprietarii de terenuri agricole si forestiere din extravilanul localităţilor care nu dispun de resurse financiare pentru a achita costurile ridicate presupuse de acest proces. Îi asigur pe alegători că PNL va face toate eforturile în Camera Deputaţilor ca acest proiect să fie discutat şi adoptat săptămâna viitoare, pentru a pune în aplicare intabularea gratuită a terenurilor agricole şi forestiere, unul dintre angajamentele majore asumate de USL în faţa cetăţenilor.”, precizează deputatul PNL de Argeș Theodor Nicolescu.

Citiți și: Acord istoric, acum! Călin Georgescu și partidele extremiste sunt ISTORIE!

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3