Kaia 930 x 120

dan alexandru duminica

FAST & FURIOUS! ELEV LA „ZINCA GOLESCU”, PASIONAT DE DRIFTING ȘI TUNING!

Dan Alexandru Duminică este elev la Colegiul Național ,,Zinca Golescu’’ din Piteşti, acolo unde a câștigat locul II la concursul Mister Boboc. La doar 16 ani Alexandru are o mare pasiune pentru maşini, mai exact pentru tuning şi drifting.

Când a luat naştere pasiunea ta pentru maşini?

-Totul a început la vârsta de 8 ani, odată cu vizionarea a trei filme ,,Fast and furious’’. Am fost fascinat de modficări, aspecte şi performanţe. Mai apoi am participat la un eveniment de drifting. Pe vremea aceea driftingul românesc era la început. Tot atunci am văzut şi o maşină galbenă, unică în sudul României la acel timp, maşină pe care aveam să o revăd un an mai târziu, când am făcut cunoştinţă cu posesorul ei. Eram în culmea fericirii: în sfârşit mă aflam atât de aproape de maşina care mă fascinase!

Ce s-a întâmplat mai apoi?

-Tata mi-a achiziţionat un buggy şi am văzut cam 1% din ceea ce înseamnă driftingul. Abia peste doi ani am început să lucrez cu Viki, băiatul care deţinea automobilul galben de care v-am vorbit şi care se ocupă cu modificatul maşinilor. Am învăţat foarte multe lucruri de la el şi l-am convins pe tatăl meu să-mi cumpere un Nissan silvia 200sx s13. M-am apucat să o demontez pentru a vedea cum este făcută şi cum o pot modifica. Pe tot parcursul verii am lucrat zi de zi la această maşină, făcând absolut tot ce se putea la ea alături de nişte prieteni buni şi, bineînţeles, cu susţinerea părinţilor.

Este gata această maşină?

-Nu, nu este gata. Între timp m-am apucat să fac şcoala de drift cu vicecampionul Sorin Ene. Este mentorul meu în acest sport la ora actuală. De asemenea, am avut onoarea de a-l cunoaşte pe Dan Alexandru Necula, un renumit pilot de raliuri, care construieşte maşini de curse ca la carte. Aşa că am stabilit de comun acord cu tatăl meu ca el să ducă mai departe proiectul Nissan. Numai că a intervenit o problemă foarte gravă la nivelul caroseriei şi voi fi nevoit să o schimb. Cu ajutorul părinţilor şi al lui Dan îmi voi achiziţiona o altă maşină şi, desigur, vor urma iar ore de muncă şi stres. Sunt convins, însă, că rezultatul va fi unul uimitor.

Ce reprezintă pentru tine driftingul? Este periculos?

-Un mod de viaţă! La prima vedere poate părea periculos, dar atât timp cât eşti bine pregătit nu se poate întâmpla nimic. Este un sport plin de adrenalină, pe care îl practic cu mult drag, deocamdată cu maşinile prietenilor până când a mea va fi gata.

Ce intenţionezi să faci pe viitor?

-Vreau să particip la cât mai multe concursuri. Până acum am participat doar la unul singur, care a fost de demonstraţie. Acolo am primit premiul de excelenţă. De asemenea, vreau ca peste câţiva ani, după terminarea facultăţii, să-mi deschid propriul meu garaj, cu tot ce trebuie pentru a repara şi modifica maşini.

 

 

PIZZERIA SAPORI 555 222
New Profesional Consult 570×90