930×122 CAPRA 5

Arges

mere2

POMICULTURA ARGEȘEANĂ, UN DEZASTRU: „MĂRĂCINI, NU PLANTAȚII!”

Pomicultura argeșeană, altădată unul dintre motivele de mândrie ale județului, a ajuns sub orice critică. O spune un parlamentar al Puterii, el însuși cu afaceri în agricultură.

Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!

„Sunt la pământ, sunt terminate! Dacă ne ferim de termeni, înseamnă că nu cunoaştem situaţia! Argeşul are 11% din suprafaţa pomicolă a ţării, este un bazin important. Teoretic are 56.000 de plantaţii, dar dacă sunt 1.000 care pot fi numite cu adevărat plantaţii… Sunt mărăcini, nu mai sunt plantaţii! Pomi îmbătrâniţi, degradaţi…”, spune Constantin Tămagă, senator PSD de Argeș. Tămagă speră, însă, ca situaţia să se amelioreze cu ajutorul proiectului lansat de Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală privind reconversia în pomicultură.

Există, însă, şi veşti bune: vom avea un an agricol bogat, în ciuda vremii capricioase. Cel puțin așa susține același parlamentar. Potrivit acestuia, producţia agricolă ar putea fi mai mare chiar decât în 2012, anul cu producții record la grâu și orz. „Singura nenorocire care ar putea să ne facă probleme ar fi existența unor condiţii meteo extraordinar de grele la recoltare. Efectiv să nu poţi recolta!”, precizează Constantin Tămagă.

Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”

555×222 grota rece
570×90 MAIA