930X122 MAIA

accident

AccidentMortalMaracineni21

E DE GROAZĂ PE ȘOSELELE DIN ARGEȘ: 7 RĂNIȚI ÎNTR-O SINGURĂ ZI! 2 SUNT COPII!

Ultima zi a lunii iulie a fost în Argeș plină de accidente rutiere.

Citiți și: Accident grav pe Dealul Negru: Trafic blocat!

Un prim accident s-a produs pe drumul național 65 B, pe raza comunei Bradu, de lângă Pitești. În timp ce conducea un autoturism din direcţia Slatina către Piteşti un vâlcean de 64 de ani din Drăgășani a efectuat manevra de întoarcere a autoturismului fără să se asigure corespunzător. Autoturismul a intrat în coliziune cu un autotractor condus regulamentar din direcţia Piteşti către Slatina de un bărbat în vârstă de 30 ani din Slatina. Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a unei fetițe de 11 ani, din Strejeşti, judeţul Olt, pasageră în autoturism.

Un alt accident a avut loc pe strada „Calea Craiovei” din Piteşti. În timp ce conducea o autoutilitară din direcţia „Calea Craiovei” către Centru un șofer de 22 de ani din comuna argeșeană Mihăești nu a păstrat o distanță suficientă față de un autoturism condus regulamentar, în aceeaşi direcţie de mers, în faţa sa, de un piteștean de 32 de ani. Acesta din urmă a oprit autoturismul la trecerea de pietoni. Autoutilitara a lovit autoturismul, iar din impact autoturismul a fost proiectat pe trecerea de pietoni, acolo unde a accidentat un piteștean în vârstă de 68 de ani. Din accident a mai rezultat şi vătămarea corporală uşoară a unui minor de 4 ani, din Piteşti, pasager pe locul din spate în autoturism.

Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!

În sfârșit, un al treilea accident s-a produs pe drumul național 65, pe raza comunei Albota. Din cauza neatenției, un conducător auto de 34 de ani din comuna argeșeană Buzoești care mergea dinspre Pitești către Slatina a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă la stânga. Mașina a ieșit de pe partea carosabilă și a intrat într-un șanț din beton. Au fost patru răniți, cel mai grav dintre ei fiind un bărbat de 40 de ani din orașul Costești. Alți doi pasageri din autoturism, de 55 și 35 de ani, tot din Costești, au suferit răni ușoare, ca și șoferul. (Foto: Arhivă)

Eurial 555 x222
eurial 570×90