930×122 CAPRA 5

dacia

CUM A SALVAT TĂRICEANU DACIA! VEZI CE SPUNE FOSTUL PREMIER!

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului şi al Partidului Liberal Reformator, a fost ieri în Argeş, la Ziua comunei Bascov.

Citiți și: Dacia Bigster și Duster testează noua tracțiune 4×4 electrică e-4WD

Cu această ocazie, Tăriceanu – care după alegerile din anul 2004 a devenit premier al României – a declarat că el este cel care în anii 90 a salvat uzina Dacia din Mioveni de la colaps. „Eram ministru al Industriilor când, în anul 1997, Dacia o ducea greu, pentru că se axase doar pe producţia unui singur model de maşină. Pe dinafară era ca un organism sănătos, dar în interior erau multe boli. Atunci am avut o întâlnire cu preşedintele grupului Renault, căruia i-am spus că în Mioveni s-ar putea face o maşină de 5.000 de dolari. Părea neverosimil aşa ceva la acea vreme, dar a fost un context favorabil: Renualt abia pierduse licitaţia pentru Skoda, aşa că un an mai târziu a preluat uzina Dacia şi iată unde s-a ajuns. Să ştiţi, însă, că francezii au venit în România datorită costurilor mici, iar competitivitatea trebuie să fie menţinută, altfel o parte din capacităţile de producţie ar putea fi relocate.”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Acum uzina Dacia din Mioveni este una dintre cele mai competitive din Europa, asigurând o bună parte din exporturile României.

Citiți și: Premieră pentru Dacia! Intră în cea mai dură competiție!

New Profesional Consult-555×222
570×90 MAIA