- Publicat de: admin
- 4-09-2014, ora 9:10
- Știri
NERVI PENTRU ȘOFERI: RESTRICȚII DE TRAFIC PE DRUMURILE DIN ARGEȘ
Vântul puternic și ploile torențiale de ieri și din cursul nopții trecut nu au provocat probleme care să fi afectat traficul rutier pe șoselele din județul Argeș, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române. În schimb, sunt în continuare restricții de circulație pe porțiunile de drum care au avut de suferit în urma alunecărilor de teren și a viiturilor din timpul verii.
Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!Astfel, și la această oră pe DN 7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7, 5 tone, cu excepţia celor destinate exclusiv transportului de persoane. Din când în când, în zona Deduleşti din judeţul Argeş, acolo unde se execută lucrări de consolidare şi se circulă pe o bandă, alternativ, cu ajutorul semafoarelor sau al piloţilor de dirijare, se formează coloane de autovehicule. Rutele ocolitoare au rămas neschimbate. Pentru relaţia Râmnicu Vâlcea-Piteşti este DN 64 Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani-Găneasa, DN 65 Găneasa-Slatina-Piteşti, traseu valabil şi în sens invers, iar pentru relaţia Sibiu-Bucureşti ruta ocolitoare este DN 1 Veştem-Braşov, DN 1A Braşov-Cheia-Ploieşti-Bucureşti (A3 Ploieşti-Bucureşti), traseu valabil şi în sens invers.
De asemenea, pe DN 67B Pitești-Drăgășani, la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în comuna Poiana Lacului dinspre Pitești, este și acum restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone din cauza podului avariat de o viitură în urmă cu trei luni.
Citiți și: Restricții de circulație pe cel mai aglomerat drumRestricțiile de trafic rămân valabile și pe pe DN 73C, atât în Argeș, cât şi în Vâlcea, din pricina alunecării de teren de cum câteva luni. Pe tronsonul Curtea de Argeş-Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12, 5 tone, iar pe tronsonul Burluşi-Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7, 5 tone. (Foto: Arhivă)