930X122 MAIA

înmormântare

IUBITORII BASCHETULUI ÎI VOR PUTEA ADUCE UN ULTIM OMAGIU LUI GEORGE ZIGULI

Trupul neînsufleţit al lui George Ziguli, antrenorul de numele căruia se leagă cele mai mari performanţe din istoria baschetului piteştean, va fi înhumat sâmbătă, 11 octombrie.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Aşa au decis familia şi apropiaţii celui care în ultima vreme a fost directorul tehnic al echipei BCM U. Familia și autorităţile vor ca astfel să le ofere cât mai multor persoane ocazia să îşi ia adio de la profesorul Ziguli. Înmormântarea va avea loc în jurul prânzului, la cimitirul “Sfântul Gheorghe” din Pitești.

Astăzi se aşteaptă ca din moment în moment trupul neînsufleţit al lui George Ziguli să fie adus la sediul CSM Piteşti, acolo unde se află acum antrenorii clubului. Spre seară sicriul va fi mutat la capela cimitirului “Sfântul Gheorghe”, loc unde va fi ţinut până vineri, atunci când, spre prânz, va ajunge la Sala Sporturilor Trivale, pentru cei care vor să îi aducă antrenorului un ultim omagiu.

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

Vă reamintim că George Ziguli a încetat din viaţă aseară, în urma unui atac de cord. (Foto: Facebook BCM U Pitești)

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90