- Publicat de: admin
- 9-10-2014, ora 15:17
- Muzică
O VOCE DE NOTA 10! ASCULTĂ CÂT DE BINE CÂNTĂ!
Se numeşte Geanina Şerban, are 20 de ani şi este solistă de muzică uşoară. Oriunde ar cânta, aduce un strop de voie bună în sufletele petrecăreţilor. Geanina este din Pitești și face parte din formaţia TryGen.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!La ce vârstă ai început să cânţi?
-La 7 ani, iar la 8 ani participam deja la numeroase concursuri, la care am şi câştigat o mulţime de premii. Formaţiile în vogă la acel moment, Andre și 3 Sud Est, au reprezentat un exemplu pentru mine.
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!Care îţi este cel mai drag premiu câștigat sau premiul pentru care ai muncit cel mai mult?
-Cel pentru care am muncit cel mai mult a fost un premiu II câştigat la un concurs internaţional. Toate premiile au un loc aparte în inima mea, dar la acesta ţin cel mai mult.
Cum a început colaborarea cu formaţia din care faci parte?
-Totul a început în urmă cu trei ani. Atunci unul dintre colegii mei, cel care cântă la orgă, m-a rugat să merg cu el la un eveniment pentru că avea nevoie şi de o solistă de muzică uşoară. Pe cea de muzică populară o găsise deja… În acea seară noi trei am hotărât să punem bazele unei formaţii muzicale. La scurt timp după aceea am început să căutăm un băiat care să cânte la vioară. L-am găsit şi de atunci suntem în formulă completă.
Îți mai amintești care a fost prima melodie pe care ai cântat-o în faţa unui public numeros?
-Da, nu voi uita niciodată! A fost piesa Laurei Stoica „Dă Doamne cântec!”. Am interpretat-o la concursul ,,Voi fi vedetă’’, concurs desfășurat în Craiova.
Ce ai facut cu primii bani câştigaţi din muzică?
-Pare comic, dar mi-am cumpărat haine. Am fost extrem de fericită pentru că am reuşit să îmi cumpăr ceva din banii mei.
Ce altceva îţi mai place să faci?
-Îmi place tare mult să dansez. Am şi făcut parte dintr-un ansamblu de dansuri populare, însă am renunţat în favoarea muzicii.
Acum ești la facultate?
-Nu, însă mă pregătesc pentru Conservator! (Foto: Facebook Geanina Şerban)