- Publicat de: ePitești
- 23-10-2014, ora 8:05
- Muzică
ÎN MIOVENI, CONCURS FOLCLORIC DE ZILE MARI
Centrul Cultural Mioveni, în parteneriat cu Primăria orașului și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș, va organiza în perioada 7-9 noiembrie cea de a doua ediție a concursului național al grupurilor vocal-folclorice bărbătești „Dorel Manea”.
Citiți și: Argeș. Instituție din subordinea Consiliului Județean angajează!Vineri, 7 noiembrie, de la ora 18, la Centrul Cultural Educativ Mioveni va avea loc concursul la care vor participa nouă ansambluri din opt județe: Argeș, Alba, Bacău, Cluj, Galați, Olt, Vaslui și Vâlcea. Sâmbătă, 8 noiembrie, tot de la ora 18, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor „Dacia” se vor desfășura festivitatea de premiere și gala laureaților. De asemenea, în aceeași seară va avea loc recitalul grupului vocal „Doruri Muscelene”, condus de Liviu Iana. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra „Doina Argeșului”, în fruntea căreia se află dirijorul Virgil Iordache.
Intrarea se va face pe bază de invitație, care poate fi procurată de la Centrul Cultural Educativ Mioveni. (Foto: Dorel Manea)
Citiți și: Argeș. Un VW Golf, cuprins de flăcări violente