930 x122 grota rece

Arges

VIN NINSORILE! COD GALBEN PENTRU JUDEȚUL ARGEȘ

Cu puțin timp în urmă Administrația Națională de Meteorologie a emis două coduri galbene de ninsori, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului. Pentru întreg județul Argeș codurile sunt valabile de astăzi, de la ora 20, până luni, 29 decembrie, la ora 23.

Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!

Potrivit ANM, în intervalul menţionat în sudul, sud-estul şi local în centrul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali (vezi prima hartă ANM) va ninge şi se va depune strat de zăpadă, care va depăşi local 20 de cm. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii de vineri, 26 decembrie, spre sâmbătă, 27 decembrie, şi în Muntenia şi Oltenia precipitaţiile vor fi mixte şi, izolat, se vor semnala depuneri de polei. Vântul se va intensifica în sudul Moldovei, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei şi în sudul Olteniei, acolo unde rafalele vor depăşi 45-55 de km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Începând de duminică seara (vezi a doua hartă ANM) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în sud şi sud-est vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Lunca Dunării şi în Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei. În cea mai mare parte a Munteniei, în jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea şi în estul Olteniei vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de peste 70 de km/h, viscolind şi troienind zăpada.

Citiți și: Argeș, sub coduri de viscol și polei. Avertizări severe

HerasMed (555 x 222 px)
570 X 90 CAPRA 3