- Publicat de: ePitești
- 22-04-2015, ora 23:06
- Justiție
DIRECTOR DE LA GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU, REȚINUT DE DNA PITEȘTI
În această seară DNA Pitești a reținut două persoane pentru 24 de ore, urmând ca mâine să ceară arestarea lor preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Argeș. Unul dintre cei reținuți este director general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție-Serviciul Teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 22.04.2015, a inculpaților BĂRBULESCU ION MARIUS, comisar general la Garda Națională de Mediu (2009, 2011, 2012), director al Direcției Generale de Control a Biodiversității, Biosecurității și Ariilor Protejate din cadrul Gărzii Naționale de Mediu (2010), în prezent director general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (8 acte materiale) și luare de mită și DEACONEASA GHEORGHE, administrator al unor societăți comerciale și fundații, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență în formă continuată (8 acte materiale), dare de mită și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. (…)
În perioada 2009-2011 inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în calitate de reprezentant al unei fundații, a acționat în scopul obținerii controlului asupra unei importante suprafețe de teren forestier situată pe raza județelor Vâlcea, Gorj și Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potențialului turistic al stațiunii Voineasa, județul Vâlcea, prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra-Obârșia Lotrului, precum și a obținerii custodiei și, mai apoi, a dreptului de administrare pentru sit-ul Natura 2000 Parâng prin intermediul fundației pe care o reprezintă.
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!Interesul inculpatului Deaconeasa Gheorghe a fost generat de faptul că în zona respectivă deținea direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla mari suprafețe de teren cu vegetație forestieră, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponențial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra-Obârșia Lotrului.
În acest sens, inculpatul Deaconeasa Gheorghe, în materializarea demersurilor necesare realizării acestor scopuri, în perioada menționată, a promis darea de foloase și a remis foloase, constând în materiale de construcție și material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 de lei, inculpatului Bărbulescu Ion Marius. În schimbul acestor foloase inculpatul Bărbulescu Ion Marius, prevalându-se de influența pe care o avea, direct și/sau prin organele de conducere ale unor instituții publice a intervenit pe lângă:
-funcționari din cadrul Agenției de Protecție a Mediului Vâlcea și Agenției Regionale de Protecție a Mediului Craiova, ambele structuri teritoriale ale Agenției Naționale de Mediu, în vederea obținerii de către inculpatul Deaconeasa Gheorghe a unor avize de mediu necesare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în stațiunea turistica Voineasa, județul Vâlcea” și Planul Urbanistic Zonal Definitivat-comuna Voineasa (subzona A: Muntele Mioarele-Muntele Coasta Benghi; subzona B: Muntele Puru-Muntele Zănoguța; subzona C: Muntele Miru-Obârșia Lotrului și subzona D: Muntele Cărbunele-Muntele Ștefanu)
-funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor și al celorlalte instituții și autorități publice implicate în procedura de evaluare a dosarelor de candidatură pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng, finalizată în favoarea inculpatului Deaconeasa Gheorghe
-personalul silvic din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare Vâlcea, în contextul verificării efectuate de aceștia în cursul lunii februarie 2010, pentru ca eventualele sancțiuni aplicate personalului Ocolului Silvic Voineasa să fie reduse, astfel încât acesta să-l sprijine în continuare pe inculpatul Deaconeasa Gheorghe în demersurile privind exploatarea forestieră în zona Obârșia Lotrului
-echipele de control din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor-Direcția de Inspecție și Control, în legătură cu realizarea a trei controale, pentru ca acestea să îi fie favorabile inculpatului Deaconeasa Gheorghe și fundației sale
-comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu-Comisariatul Județean Vâlcea, în legătură cu activitatea de control realizată de aceștia în cursul lunilor august-septembrie 2011, în legătură cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de OUG nr. 57/2007 (privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice) în rezervațiile naturale din situl Natura 2000 Parâng, pentru obținerea unor rezultate ale controalelor favorabile aceluiași inculpat
-funcționarii publici din cadrul Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Justiției, Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului și Secretariatului General al Guvernului implicați în procedura de realizare și avizare a notelor de fundamentare pentru proiectul de hotărâre de Guvern privind scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe de 9, 919 hectare de teren cu vegetație forestieră, în legătură cu adoptarea H.G. nr. 859/24.08.2011, pentru urgentarea și/sau efectuarea acestor acte, de realizarea cărora era interesat inculpatul Deaconeasa Gheorghe.
De asemenea, inculpatul Bărbulescu Ion Marius a pretins și primit foloasele respective și în calitate de reprezentant al Gărzii Naționale de Mediu, membru desemnat în comisia de atribuire a administrării sitului Natura 2000 Parâng, constituită la nivelul Ministerului Medului și Pădurilor, în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, privind procedura atribuirii administrării sitului Natura 2000 Parâng fundației reprezentată de inculpatul Deaconeasa Gheorghe, activitate finalizată pe data de 29 martie 2011.
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate pe 18 decembrie 2014 la domiciliul inculpatului Deaconeasa Gheorghe, a fost identificată următoarea cantitate de muniție: 4 cartușe de proiectil unic calibru 12/70, 87 de cartușe cu bile de cauciuc, 28 de cartușe cu încărcătură de gaze calibru 9 mm, 6 tuburi cartușe trase calibru 10/22T. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că inculpatul Deaconeasa Gheorghe a fost autorizat să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale/neletale, drept care i-a fost suspendat pe data de 14.02.2012, ca urmare a trimiterii sale în judecată într-un alt dosar instrumentat de DNA-Serviciul Teritorial Pitești.”, se precizează într-un comunicat de presă al DNA.