- Publicat de: ePitești
- 7-01-2016, ora 11:30
- Administrativ
UN NOU PARC ÎN PITEŞTI
În Piteşti va fi amenajat un nou parc, „bazele” lui fiind deja puse de ceva timp.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!Terenul pe care urmează să fie făcut parcul se află pe locul unei foste gropi din zona Făget din cartierul Trivale. Groapa a fost acoperită cu pământ şi moloz provenit din construcţii. Autorităţile locale au trasat câteva alei şi au pus bănci, dar nu pot face alte investiţii deoarece solul încă nu este stabil.
Practic, trebuie să se încheie mai întâi procesul de tasare a terenului, în condiţiile în care acesta se lasă anual cu circa 1-1, 5 metri. Astfel, autorităţile sunt nevoite să facă în fiecare an completări (să pună pământ nou).
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!Primăria estimează că în cel mult doi ani se va putea interveni în siguranţă, viitorul parc urmând să fie amenajat din fonduri locale sau europene.
Sperăm ca parcul să abunde în spații verzi, iar nu în beton, ca în cazul unora dintre vechile parcuri care au căzut victime așa-zisei regenerări urbane pusă la cale de tandemul Pendiuc-Ionică.