- Publicat de: ePitești
- 22-02-2016, ora 11:45
- Administrativ
MIHAI OPRESCU, PRIMUL ANUNȚ DE LA REVENIREA SA LA ITM
Mihai Oprescu a făcut rocada cu Cristian Soare. În timp ce Soare a fost numit prefect în locul său, Oprescu l-a înlocuit pe Soare la șefia Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Argeș. Toată lumea este mulțumită. Primul anunț public pe care Mihai Oprescu îl face de la revenirea la ITM (instituție pe care a condus-o înainte de a fi prefect) este referitor la un protocol de colaborare încheiat între Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș și Instituţia Avocatul Poporului-Biroul Teritorial Piteşti.
Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!Semnatarii parteneriatului au decis, printre altele, următoarele:
-Asigurarea informării Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Piteşti de către ITM Argeş cu privire la solicitările referitoare la actele şi faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor sesizate de persoanele care se consideră lezate în drepturile şi libertăţile lor
Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”-Acordarea de sprijin experţilor şi consilierilor din Instituţia Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Piteşti de către funcţionarii din ITM Argeş cu privire la plângerile al căror obiect îl constituie legislaţia din domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă
-Consultarea experţilor şi consilierilor din Instituţia Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Piteşti în cazul în care ITM Argeş iniţiază proiecte de legi sau ordonanţe care, prin conţinutul reglementărilor, privesc drepturile şi libertăţile cetăţenilor stipulate de Constituţia României şi de tratatele internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte
-Sesizarea ITM Argeş de către experţii şi consilierii din Instituţia Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Piteşti în legătură cu posibile acte de administrare defectuoasă prin care sunt încălcate drepturile şi libertăţile cetăţenilor
-Organizarea de activităţi comune de interes public (simpozioane, conferinţe, întâlniri cu caracter profesional) având ca scop schimbul reciproc de informaţii, sprijinirea şi promovarea intereselor reciproce vizând respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi informarea acestora în legătură cu elemente de interes referitoare la domeniul muncii, al relaţiilor de muncă, al securităţii şi sănătăţii în muncă
-Realizarea de studii şi analize în vederea cunoaşterii cât mai exacte a pieţei muncii din judeţ şi respectarea egalităţii de şanse şi tratament.