- Publicat de: ePitești
- 1-04-2016, ora 12:44
- Administrativ
MIOVENI: DEZVOLTARE ZONALĂ PE VALEA ARGEȘELULUI ȘI MUSCELULUI
În sala de şedinţe a Primăriei Mioveni a avut loc ieri întâlnirea reprezentanţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) „Valea Argeşelului şi Muscelului 2013”. Scopul reuniunii a constat în prezentarea unei strategii zonale integrate pentru dezvoltarea localităţilor din zonă.
Citiți și: Bătaie gravă în Centru: Și-au dat cu scaunele în cap! Imagini exclusive șocante!Organizator a fost Nicolae Tudose, directorul SC S.Ed.C Mioveni, alături de primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu (preşedintele asociaţiei). Printre cei prezenţi s-au numărat Florin Văduva, directorul Centrului European de Consultanţă şi Antreprenoriat Eurobiz, Nicolae Bâldea, preşedintele asociaţiei „Pentru o apă curată”, primarii comunelor Țițești, Vulturești, Hârtiești, Boteni, Davidești și Micești și invitați care doresc să adere sau să se implice.
Întâlnirea a fost foarte importantă pentru zona amintită, deoarece proiectele A.D.I. trebuie să se dezvolte mai ales pentru modernizarea infrastructurii comunelor din zonă (apă – canal, drumuri, iluminat public, structură rutieră etc.).
Citiți și: Argeș. Un VW Golf, cuprins de flăcări violenteAmintim că în anul 2013 oraşul Mioveni, în calitate de membru fondator, împreună cu 6 comune din județ (Davidești, Vulturești, Hârtiești, Micești, Țițești şi Boteni), au înfiinţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Argeşelului şi Muscelului 2013”. Alte 16 unități administrativ – teritoriale au intenţia să adere la asociație: Consiliul Județean Argeș și localitățile rurale Miroși, Valea Danului, Cetățeni, Nucșoara, Morărești, Băiculești, Aninoasa, Rociu, Schitu Golești, Dâmbovicioara, Mușătești, Bughea de Jos, Lerești, Săpata și Băjești.
Asociaţia s-a constituit din necesitatea de a creşte la standarde europene calitatea serviciilor de alimentare cu apă, de canalizare şi iluminat public și de a atrage fonduri pentru localităţile din zonă.