- Publicat de: ePitești
- 18-05-2016, ora 16:50
- Știri
PITEȘTI: COPII MICI BLOCAȚI ÎN LOCUINȚĂ! POMPIERII, ÎN ALERTĂ (VIDEO)
Un echipaj de pompieri cu o autospecială și un echipaj medical cu ambulanță SMURD au intervenit astăzi, în jurul orei 15, la un bloc cu patru etaje din cartierul piteștean Craiovei.
Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!Intervenția a avut loc în urma unui apel telefonic la 112 venit din partea unei mame disperate: cele două fetițe ale acesteia, de 2 și, respectiv, 3 ani, rămăseseră blocate în apartament.
Citiți și: S-a anunțat! Spitalul de Pediatrie Pitești angajeazăFetițele erau în grija bunicii. Aceasta a plecat pentru puțin timp din apartament, situat la etajul 2, lăsându-le singure în locuință pe cele două fetițe. Când s-a întors, a avut neplăcuta surpriză să constate că ușa apartamentului era închisă pe dinăuntru. Copiii încuiaseră ușa după bunica lor și nu au mai știut să o deschidă. Bunica a alertat-o pe mama copiilor, care, la rândul ei, a alertat autoritățile.
Sosiți de urgență la fața locului, pompierii au rezolvat rapid problema. Folosindu-se de scara din dotarea autospecialei, un pompier a intrat în apartament pe geamul de la bucătărie și a deschis pe interior ușa locuinței. Un martor ocular a filmat scena.