- Publicat de: ePitești
- 26-07-2016, ora 12:01
- Știri
DOSARUL BEREVOEȘTI: AVEM RAPORTUL! NĂUCITOR! MORT ÎN SCLAVIE
Corpul de Control al Prefecturii Argeș a întocmit un raport preliminar cu privire la situația persoanelor traficate în comuna Berevoești de către „stăpânii de sclavi”. Raportul conține informații năucitoare, revoltătoare și cutremurătoare, inclusiv despre moartea suspectă a uneia dintre persoanele sechestrate. Iată raportul complet:
Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!„Rezultate preliminare verificare acordare ajutoare sociale pentru suspecții din dosarul de sclavie și sechestrare de persoane
În urma verificărilor întreprinse la sediul Primariei de către Corpul de control și AJPIS a rezultat că dintre cele 38 de persoane aflate în arest preventiv sau în arest la domiciliu 14 beneficiau de ajutoare sociale în cadrul a 8 dosare de ajutor social. Din verificarea dosarelor a rezultat că acestea erau întocmite necorespunzător, fiind identificate următoarele deficiențe: cererile nu erau soluționate la timp, anchetele sociale nu erau efectuate în termen legal, dispozițiile primarului nu erau emise în termen și nu le erau comunicate beneficiarilor, iar în unele cazuri dosarele nu conțin copii ale documentelor de identitate sau ale existenței bunurilor pe care le deține familia beneficiară de ajutor social.
Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”Pentru toate aceste deficiențe au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, cu amendă în valoare totală de 17.000 de lei, dintre care primarul – 3, în valoare de 7.500 de lei, secretarul comunei – 3, în valoare de 7.500 de lei și asistentul social – 2, în valoare de 2.000 de lei.
În majoritatea cazurilor, titularii dosarelor de ajutor social erau scutiți temporar de muncă în folosul comunității, prezentând adeverințe medicale. Au fost identificate peste 40 de astfel de adeverințe medicale eliberate de un medic specialist ORL de la Spitalul Municipal din Câmpulung, existând situații în care ambii soți au beneficiat de adeverințe medicale eliberate în aceeași zi, cu aproximativ același diagnostic. Această situație va fi sesizată Casei de Asigurări de Sănătate Argeș și Colegiului medicilor.
Extinderea verificărilor – solicitare informații de la alte instituții
Întrucât există suspiciunea că anchetele sociale nu au fost făcute potrivit legii, existând posibilitatea ca aceste persoane să obțină și alte venituri, am extins verificările prin solictarea de date și informații și altor instituții. În situația în care se va dovedi că beneficiarii obțineau și alte venituri decât cele declarate, plata ajutoarelor sociale va fi sistată.
Verificară dacă la nivelul administrației publice locale era cunoscută existența acestor persoane lipsite de libertate în mod ilegal
Cu ocazia controlului, am efectuat și o acțiune de informare-documentare pentru a stabili dacă la nivelul autorității publice locale se știa de existența unor astfel de cazuri. Din verificări au rezultat următoarele:
– Pe data de 1 noiembrie 2015 moare în conditii suspecte una dintre persoanele sechestrate, persoană cu identitate necunoscută. Condițiile producerii acestui deces fac în prezent obiectul unui dosar de cercetare penală la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
– După acest evenimentul nefericit, primarul comunei transmite pe data de 9 noiembrie 2015 un număr de 2 adrese: către Postul de poliție din localitate și, respectiv, către Secția rurală de poliție Schitu Golesti, unde aste arondată comuna Berevoești. În aceste adrese primarul afirmă că “există suspiciuni că în unele familii se află minori fără acte de identitate care sunt folosiți la diverse activități care nu sunt specifice vârstei lor” și solicită organelor de poliție să ia măsuri pentru identificarea lor. Acestea îi transmit primarului că, potrivit legii protecției copilului, prin compartimentul de asistență socială acesta are obligația de a efectua o anchetă socială și de a sesiza de urgență Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în legătură cu faptul că ar exista în localitate astfel de cazuri.
– Pe data de 09.12.2015 primarul constituie o comisie pentru a identifica familiile cu minori care nu dețin acte de naștere sau de identitate, în vederea punerii acestora în legalitate pe linie de stare civilă, deci nu pentru a identifica minori puși la muncă forțată, așa cum preciza în adresele transmise Poliției. Abia peste 2 luni, pe data de 6 ianuarie a.c, primarul comunei, prin Compartimentul de asistență socială, face o așa-zisă anchetă socială la domiciliul unui suspect în acest dosar, unde nu identifică minori sechestrați sau suspuși la muncă forțată. Practic, în toată această chestiune, de o gravitate extremă, primarul s-a limitat să trimită 2 adrese și să efectueze formal o așa-zisă anchetă socială în care nu a descoperit nimic.
– În acest context, facem precizarea că, potrivit Legii nr.272/2004 privind protecția copilului, primarul, prin serviciul de asistență socială, dacă există motive temeinice de a supecta că viața și securitatea copilului sunt primejduite într-o familie, are dreptul să facă vizite la domiciliu și să obțină informații despre sănătatea și îngrijirea lor, iar dacă se constată că dezvoltarea lor este pusă în primejdie trebuie să anunțe de urgență DGASPC pentru preluarea acestora.
– Toate aceste elemente ne conduc la concluzia că primarul comunei Berevoești, după cum chiar el afirmă în cele 2 adrese transmise Poliției, știa de existența unor minori supuși la muncă forțată în localitate, însă nu a facut nimic concret pentru identificarea și salvarea acestora.
Măsuri preventive
– Pentru a ne asigura că nu mai există astfel de cazuri în județ, cum este cel de la Berevoești, am demarat împreună cu Poliția și Jandarmeria o serie de acțiuni de control în toate comunitățile de romi.
– Nu este, însă, suficient doar controlul sau latura sancționatorie a acestor fapte. Preocuparea mea a fost, după cum știți, și în mandatul anterior să dezvoltăm latura preventivă, pe principiul binecunoscut că e mai ușor să previi decât să tratezi. De aceea, pentru a preveni pe viitor producerea unor astfel de fapte, în comunitățile de romi vom organiza întâlniri periodice cu primarii și liderii comunităților mari de romi din județ. Prima astfel de întalnire va fi organizată vineri, 29 iulie, ora 11, la Primăria comunei Valea Mare Pravăț, unde vor participa primarii, liderii comunităților de romi din Valea Mare Pravăț, Cetățeni, Stoenești și Dragoslavele, inspectorul școlar pentru minorități, directorul școlii coordonatoare din comună și șeful secției rurale de Poliție din zonă. În acest context, am elaborat deja și vom aproba joi, 28 iulie, Strategia județeană de incluziune sociala pentru anul 2016, aceasta cuprinzând acțiuni specifice comunităților de romi, în domeniul ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, asistenței sociale etc.
– Vreau să vă spun că, din păcate, în Berevoești, deși comunitatea de romi este numeroasă, circa 900, cu pondere extrem de importantă în totalul populației, nu există angajat la Primarie expert local pe problemele romilor și nu exista, de asemenea, în comunitate nici mediator sanitar sau asistent comunitar. Nu a existat, din păcate, la nivelul autorității publice locale interes pentru înființarea și ocuparea acestor posturi. De altfel, în cadrul întâlnirilor pe care le vom avea cu toți liderii comunităților de romi și cu primarii vom insista pe angajarea acestor mediatori. Dorim ca aceste comunități de romi să fie deschise, iar rolul acestor mediatori este acela de a acționa ca un liant între acestea și autorități, contribuind la prevenirea infracțiunilor, așa încât infracțiuni de gravitatea extremă a celor de la Berevoești să nu se producă sau, în cazul în care se produc, autoritățile să le descopere și să le sancționeze la timp.
Situația persoanelor traficate
– Cei doi minori preluați de DGASPC la Berevoești, de 11 și 13 ani, sunt în acest moment în plasament în regim de urgență la Centrul de Evaluare și Primire în Regim de Urgență Pitești.
– Cei 12 adulti au fost plasati la domiciliul lor, al părinților sau rudelor din județele Olt (4 persoane), Vâlcea (2 persoane), Teleorman (2 persoane), Argeș (2 persoane), Dâmbovița (1 persoană), Constanța (1 persoană).” (Sublinierile aparțin redacției)