- Publicat de: ePitești
- 6-10-2016, ora 15:42
- Sănătate
(GALERIE FOTO) NOUL SPITAL DIN MIOVENI, ÎN GRAFIC
Noul spital din Mioveni, în grafic. În vara acestui an în Mioveni a început construirea unui nou spital, destinat atât locuitorilor orașului, cât şi celor din zonele limitrofe. Potrivit conducerii Primăriei Mioveni, lucrările sunt în plină desfăşurare, iar execuția se află în graficul stabilit inițial. Stadiul și evoluția lucrărilor sunt cele promise de constructor.
Citiți și: Acum s-a anunțat ce se întâmplă în noaptea de Revelion. Oamenii trebuie să știe!Zilele trecute, pe 1 octombrie, a fost turnată placa peste subsol (placa de cotă 0,00), iar acum se lucrează la elementele verticale (17 stâlpi dintr-un total de 127), la diafragmele de la parter şi, în paralel, la elementele de arhitectură (scări, puţuri de lift, instalaţii electrice, sistem de echipotenţializare şi împământare). Turnarea placii peste parter se va face la sfârșitul acestei luni, precizează Primăria Mioveni.
Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 68 de milioane de euro, dintre care peste 2 milioane de euro au fost deja plătiți constructorului, conform sursei citate.
Citiți și: Momente de groază în spital! Autoritățile în alertă maximăSpitalul este amplasat în zona actualului Spital Orăşenesc „Sfântul Spiridon” şi va avea 6 etaje și 7 secții (Maternitate şi Neonatologie; Ginecologie şi Pediatrie; Neurologie; Medicină internă; Chirurgie; Cardiologie; Bloc operator) şi spaţii auxiliare şi birouri. Spitalul va fi dotat cu 295 de paturi şi aparatură medicală performantă: computer tomograf, echipament de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), angiograf și echipament de radiologie (RX).