- Publicat de: ePitești
- 6-12-2016, ora 13:08
- Știri
UPDATE: ACCIDENT ÎN BASCOV. A INTERVENIT DESCARCERAREA
UPDATE: În accident au fost implicate două mașini: un autoturism Dacia Logan și un TIR. În timp ce se deplasa dinspre Vâlcea către Pitești, șoferul Logan-ului (un bărbat în vârstă de 69 de ani din Curtea de Argeș) ar fi încercat să întoarcă pe linia continuă, autoturismul fiind lovit în partea din spate de TIR-ul care circula regulamentar în aceeași direcție de mers. Șoferul TIR-ului are 36 de ani și este din județul Cluj. Două persoane au rămas blocate în Logan. A intervenit echipajul de descarcerare. Una dintre cele două persoane, o femeie de 68 de ani din Curtea de Argeș, pasageră în Logan, a suferit o fractură de bazin. A fost transportată cu o ambulanță SMURD la Spitalul Județean de Urgență din Pitești.
Citiți și: Accident grav pe Dealul Negru: Trafic blocat!Polițiștii rutieri veniți la fața locului i-au făcut dosar de cercetare penală șoferului mașinii Logan pentru vătămare corporală din culpă. Din cauza accidentului, circulația rutieră în zonă se desfășoară cu dificultate, în coloană.
Accident în Bascov. Cu doar câteva minute în urmă, un accident de circulație s-a produs pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, pe raza comunei argeșene Bascov, la ieșirea din pasajul rutier subteran (foto) către autostrada A1 Pitești – București.
Citiți și: Accident deosebit de grav, cu victime multiple! Mașină distrusăPotrivit primelor informații, este posibil ca o persoană să fie încarcerată. La fața locului s-a deplasat și un echipaj cu o autospecială de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Vom reveni cu amănunte.