Eurial 930 x 122

Arges

DIRECTOR DIN ARGEȘ, PUTRED DE BOGAT

Director din Argeș, putred de bogat. Potrivit propriei sale declaraţii de avere, directorul Direcţiei Silvice Argeș, Armand Chiriloiu, este un om foarte înstărit.

Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!

Chiriloiu a declarat că deţine terenuri în intravilanul sau extravilanul mai multor localităţi (Valea Iaşului, Nucşoara, Curtea de Argeş, Moşoaia şi Arefu), inclusiv păduri şi păşuni. De asemenea, şeful Direcţiei Silvice Argeș are 2 apartamente în Bucureşti şi Curtea de Argeş şi o casă de 210 mp în comuna Moşoaia.

Acesta mai deţine un Audi A4 din anul 2012 şi un Nissan din 2015. Bijuteriile şi ceasurile familiei sunt evaluate la 8.000 de euro, în vreme ce armele de vânătoare şi accesoriile pe care le are în proprietate sunt cotate la 11.000 de euro. În plus, în luna martie a acestui an, Armand Chiriloiu i-a vândut unei firme un teren, încasând 57.500 de euro.

Citiți și: Locul unde visa să-și trăiască bătrânețea Mircea Diaconu ”Nu am plecat niciodată de aici!”

Șeful Direcţiei Silvice Argeș are 8 conturi curente de 120.000 de lei, 1.400 de dolari şi de peste 4.000 de euro. De asemenea, are şi 10 depozite bancare, cu 50.000 de euro şi mai bine de 200.000 de lei.

Venitul total obținut în anul 2015 din funcția de director s-a ridicat la circa 83.000 de lei, la care s-au adăugat 19.000 de lei din calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Romsilva și chirii de 9.300 de lei. Soţia lui lucrează ca inginer silvic în Piteşti şi a avut un venit anual de 35.000 de lei. (Sursă foto Armand Chiriloiu: ziarelive.ro)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
eurial 570×90