- Publicat de: ePitești
- 6-02-2017, ora 15:22
- Știri
ARGEȘ: ANTIDROG ÎN ȘCOLI ȘI LICEE
Argeș: antidrog în școli și licee. În perioada 6 – 10 februarie 2017 Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog din țară, va lansa ediţia a XIV-a a concursului „Mesajul meu antidrog”. Tema concursului este „Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri!”.
Citiți și: EXCLUSIV! Imagini uluitoare în ziua de Crăciun: O biserică în flăcări, chiar în Argeș!Ediţia a XIV-a se va desfășura în intervalul februarie – iulie 2017 în instituţii din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti.
Secţiunile concursului sunt următoarele: eseu literar, arte vizuale (grafică, desen), film de scurt metraj, spot și sport. Criteriile de evaluare a lucrărilor prin care elevii își vor spune opinia în ceea ce privește drogurile urmăresc încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni), promovarea mesajelor pozitive, originalitatea mesajului şi a subiectului ales, acurateţea stilului și claritatea limbajului.
Citiți și: S-a anunțat! Spitalul de Pediatrie Pitești angajeazăDin fiecare judeţ vor fi selecţionate 10 şcoli gimnaziale şi 5 licee, atât din mediul urban, cât şi rural, care totalizează aproximativ 3.500 de elevi.
„Mesajul meu antidrog” este un proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare şi se derulează anual, încă de la înfiinţarea ANA. Are ca obiectiv specific dezvoltarea unor atitudini şi practici prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri.
Scopul concursului îl reprezintă menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa și reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar. Obiectivul general este creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri.
În derularea acestui proiect, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Argeş are ca parteneri Inspectoratul Şcolar, Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport şi autorităţi locale. (Foto: Arhivă)