New Profesional Consult 930 x 122

filarmonica pitesti

SCHIMBARE LA FILARMONICA PITEȘTI

După cum v-am informat, Filarmonica Piteşti va deschide mâine, 17 septembrie, la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, stagiunea a noua (2015-2016).

Citiți și: Filarmonica Pitești, anunț extrem de important!

Din motive obiective, însă, determinate de faptul că solistul invitat inițial, Ştefan Horváth, nu mai poate ajunge din Elveţia în România via Ungaria, repertoriul concertului se modifică.

Astfel, orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Tiberiu Oprea şi pianistul Viniciu Moroianu, invitat în locul lui Ştefan Horváth, vor interpreta Bethoven – „Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol major” şi Ceaikovski – „Simfonia nr. 5 în mi minor”.

Citiți și: Se întâmplă în premieră – la Pitești!

Născut într-o familie de muzicieni, pianistul Viniciu Moroianu este câştigător al mai multor concursuri internaţionale. Cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Moroianu are un vast repertoriu pianistic, de la clasic la contemporan. De-a lungul carierei sale a susţinut peste 700 de concerte şi recitaluri în Paris, Roma, Berlin, Veneţia, Atena, Copenhaga, San Jose, Gray sau Palm Beach. Are înregistrări la studioul Electrecord şi la Casa de discuri Argora din Atena. A mai concertat la Filarmonica Piteşti în 2010 şi 2011.

PIZZERIA SAPORI 555 222
Pizza Sapori Italia 570 90