930×122 CAPRA 5

brânză

PRESĂ: COPIL CU SHU ÎN ITALIA DUPĂ CE AR FI MÂNCAT BRÂNZĂ BRĂDET!

Un copil român în vârstă de 14 luni este spitalizat în oraşul italian Florenţa cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) după ce ar fi consumat brânză provenind de la o firmă din România, informează site-ul cotidianului La Repubblica.

Citiți și: Băiețel de 11 ani, omorât în drum spre școală

Copilul român este internat în Clinica Meyer din Florenţa, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, medicii afirmând că are sindrom hemolitic-uremic provocat de bacteria Escherichia coli.

Autoritatea sanitară locală suspectează că infectarea s-a produs după ce copilul a consumat brânză produsă în România.

Citiți și: Acum s-a anunțat: ce s-a întâmplat cu fetița care a căzut de la etaj

„Autorităţile pentru siguranţa alimentară au iniţiat imediat o investigaţie epidemiologică în zona Florenţa. Există suspiciuni că boala ar putea fi provocată de consumul de brânză provenind din România. Cetăţenilor li se recomandă să nu consume produse lactate fabricate de firma SC Brădet SRL (n.r. – din județul Argeș) şi să le predea cât mai rapid la magazinele de unde le-au cumpărat.”, precizează Autoritatea sanitară din Florenţa.

„Reprezentantul nostru din Italia ne-a informat despre ştirea apărută în presă cum că un copil s-ar fi îmbolnăvit după ce a consumat brânză Brădet. Rudele au povestit tot ce a mâncat copilul. Eu înţeleg grija părinţilor să spună aceste lucruri pentru a se găsi cauza, dar noi nu avem vină. Pe data de 1 martie noi am sistat producţia, de pe piaţa din Italia fiind retrase produsele noastre. Aceasta este o veste care, din nou, aduce suspiciune asupra calităţii produsului Brădet, stăm iar cu grijă până vor ieşi rezultatele, pentru că bănuiesc că se face o anchetă în acest sens. Tot ce îmi rămâne de făcut e să aştept rezultate de la cei în măsură să stabilească ce s-a întâmplat.”, a declarat pentru Mediafax Marius Badea, patronul „Lactate Brădet”. (Sursa: http://www.mediafax.ro/, editarea și titlul: http://epitesti.ro/)

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90