New Profesional Consult 930 x 122

b.c.c.o.

ACUM: PERCHEZIȚII LA PROXENEȚI

Acum: Percheziții la proxeneți. La această oră, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) din Pitești, București, Craiova, Iași, Galați, Olt și Dâmbovița, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și sub coordonarea D.I.I.C.O.T. Pitești, desfășoară 15 percheziții domiciliare, la locuințele membrilor unei grupări infracționale bănuiți de proxenetism.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

Perchezițiile au loc în județele Argeș (în municipiul Pitești și comuna Leordeni), Galați, Dolj, Iași, Dâmbovița și Ilfov, la locuințele a 18 persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.

Acțiunea se desfășoară în cooperare cu autoritățile judiciare din Marea Britanie și cu specialiști din EUROPOL, în baza unui acord comun de anchetă.

Citiți și: Ca-n filmele de acțiune! Puși la pâmânt și încătușați pentru fapte grave

Din cercetări s-a stabilit că, din august 2015 și până în prezent, membrii grupării ar fi înființat și coordonat 10 bordeluri pe teritoriul Marii Britanii. Suspecții ar fi constrâns mai multe tinere să practice prostituția, cu scopul de a obține foloase materiale.

Indivizii ar fi obținut astfel peste 400.000 de lire, pe care ulterior i-ar fi investit în cumpărarea de autoturisme, în construirea sau renovarea unor imobile și în jocuri de noroc.

50 de persoane vor fi duse la sediul D.I.I.C.O.T. Pitești pentru audieri.

La percheziții participă și jandarmi din Argeș, Brăila, Galați, Giurgiu și Dâmbovița.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90