Eurial 930 x 122

castig salarial

ARGEȘENII, CÂȘTIGURI SALARIALE SUB MEDIA PE ȚARĂ

Argeșenii, câștiguri salariale sub media pe țară. Direcția Județeană de Statistică a publicat date despre evoluția câștigului salarial mediu în Argeș în martie 2018. Este cea mai recentă lună în privința căreia statisticienii au aceste informații centralizate.

Citiți și: Oficial: Acesta este topul! Cele mai bune și cele mai slabe școli din Argeș

Câştigul salarial mediu brut realizat în județul Argeș în martie 2018 a fost de 3.891 de lei, iar câştigul salarial mediu net, de 2.356 de lei.

Față de media națională, Argeșul a rămas în urmă. Comparativ cu media pe țară, în martie 2018 câștigul salarial mediu brut a fost în Argeș cu 597 de lei mai mic, iar netul, cu 348 de lei.

Citiți și: Argeș. Mai multe nunți, dar și divorțuri

Printre zonele cu cele mai mari câștiguri salariale nete se numără București-Ilfov, Cluj, Timiș, Sibiu sau Brașov.

Precizăm că în martie anul acesta câştigul salarial mediu nominal brut pe țară a fost de 4.488 de lei, iar câștigul mediu net, de 2.704 lei.

Vestea bună este că față de februarie 2018 argeșenii au câștigat net în medie mai mult cu 85 de lei (+3,7%) și cu 251 de lei (+11,9%) mai mult decât în martie 2017.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
New Profesional Consult 570×90