Inspectoratul Școlar: Elevi din Argeș, eliminați din examen. Trei elevi din Argeș au fost eliminați astăzi din examenul de Bacalaureat, la proba scrisă la alegere a profilului și specializării.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județan Argeș, cei trei au fost prinși cu telefoane mobile asupra lor.
Incidentele au avut loc la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung, Colegiul Naţional ”Alexandru Odobescu” și Colegiul Tehnic ”Dimitrie Dima”, ambele din Pitești.
Amintim că la proba scrisă la limba și literatura română (de luni, 25 iunie 2018) un elev a fost, de asemenea, eliminat din examen pentru că ar fi încercat să copieze (AICI, subiectul pe larg).
Pe de altă parte, dintre cei 4.607 elevi înscriși la proba de astăzi, 387 au absentat.
Conform calendarului Ministerului Educației Naționale, rezultatele Bacalaureatului vor fi afișate pe 4 iulie 2018, până la ora 12, iar eventualele contestații vor putea fi depuse în aceeași zi, între orele 12 și 16.









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

