- Publicat de: admin
- 24-07-2009, ora 18:50
- Diverse
Criza presei, criza democratiei
Judeţul Argeş pare să redevină un deşert mediatic. Efervescenţa presei de mai an este o amintire. (A nu se înţelege, totuşi, că această “efervescenţă” a fost întru totul pozitivă.) Îmi amintesc de perioada în care 5 posturi de radio, 3-4 televiziuni, 10 săptămânale şi 5 cotidiane făceau jocurile câte unui patron, câte unui partid, câte unui ziarist.
Presă adevărată – în sensul obţinerii de publicitate strict în funcţie de rating şi sharing – nu s-a făcut niciodată în judeţ. N-au existat instrumente profesioniste de măsurare a audienţei. Şi n-au existat nici agenţii de publicitate reale, cu excepţia celor de apartament, „sereleuri” jenante, create să obţină “patronaşul” (care era, totodată, şi “directoraş” de presă) un comision sau un contract întreg, dar asta n-am de gând s-o dezvolt aici.
Fiecare publicaţie „umfla” tirajul, iar audio-vizualul invoca zeci de mii de ascultători pe cât de fanatici, pe atât de inexistenţi. Toţi făceau sondaje de opinie printre taxiemtrişti, pornind de la întrebarea “Aşa e că ne citiţi?” Simple diversiuni „de imagine” în care nu credea, de fapt, nimeni.
Poate ar fi prea mult să spun că au existat directori de presă care şi-au mobilat casele pe barter, care au plecat cu filtrele de cafea promise, ca premii, ascultătorilor şi cititorilor, care îşi cumpărau ţigări cu banii pentru hârtia xerox şi pentru tonnerul de imprimantă şi care obişnuiau să saboteze contractele redactorilor spre a şi le însuşi sub semnătură proprie.
Poate nu e cazul să dezvălui că au existat directori de presă care plecau prin lume – în calitate de „atârnători” – cu delegaţiile de partid şi, la întoarcere, semnau pomelnice encomiastice penibile. Arhivele ziarelor stau mărturie. Într-o zi o să le studiem amănunţit, într-o carte.
Din acest climat, s-au născut redactori nevoiţi să se vândă, la masa parti-pris-urilor, pentru numai câteva milioane de lei, acesta fiind primul pas întru decredibilizarea profundă, poate chiar ireversibilă, a presei. Directorii deveniseră jigodii. Redactorii, pomanagii. Ca să nu existe rebeli cu pix, s-au făcut porţii mici, să trăiască toată lumea. Ani în şir, feliuţe de tort s-au împărţit între zeci de publicaţii inutile, intitulate diferit, dar cu aproximativ acelaşi conţinut. La un moment dat, ştiai sigur că cele 5 cotidiane vor ieşi cu acelaşi subiect pe prima pagină. Nu mai era vorba de concurenţă, stabileau „fondul ziarului” la telefon. Şi ştiai sigur că şedinţele de redacţie se transformau într-un “inventar” mecanic al subiectelor: dacă noi avem în paginile ziarului ceea ce are şi concurenţa, e bine. Creativitatea era nulă. Şi, apoi, la ce ar fi folosit creativitatea sau iniţiativa profesională? Contrăcţele mici şi prietenoase, mergeau, în orice redacţie, mai departe, în mod egal, ca un fel de soldă.
Cu paşi înceţi, dar siguri, ne îndreptăm, astăzi, către ceva şi mai sinistru: ne îndreptăm către presa pietrificată din anii ‘95, ‘96, ‘97. Pe atunci existau, în Argeş, doar 2 cotidiane, nu ştiu dacă era vreun post de radio, iar televiziunea era de-a dreptul penibilă. Iar acum, criza a măturat un morman de publicaţii, a trecut pe linie moartă radiourile (devenite casetofoane cu playlist), a desfiinţat ideea de a avea emisie locală pe canalele naţionale, a handicapat încă mai rău televiziunile. Se anunţă momente cenuşii.
Mulţi spun că salvarea este în internet. Este şi nu este. Este, pentru că, pe internet fiecare poate fi cât vrea de dinamic, e propriul lui stăpân, iar audienţa e măsurată precis. Nu este, pentru că internetul e populat, deocamdată, mai mult de puştime, toată lumea vorbeşte şi nu se aude, practic, nimeni, iar adulţii sunt mai curând consumatori pasivi. În mediul rural internetul lipseşte (să nu uităm că România este, totuşi, pe jumătate, rurală).
Însă oricât ar fi fost presa, la un moment dat, de multă şi de proastă, garanta un exerciţiu democratic timid. Impresia mea este că această criză economică va afecta pe undeva însăşi democraţia. Era trist să te exprimi, într-un anume fel, pe bani. E şi mai trist să nu te exprimi deloc.