New Profesional Consult 930 x 122

braconaj

UPDATE: PERCHEZIȚII CU ”MASCAȚI” ÎN ARGEȘ. BĂRBAȚI ANCHETAȚI

UPDATE: Percheziții cu ”mascați” în Argeș. Bărbați anchetați. În urma perchezițiilor (la care au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale – „mascații”), doi bărbați, de 29 și, respectiv, 31 de ani, din comuna argeșeană Merișani, au fost duși la audieri la sediul din Pitești al Poliției Județene.

Citiți și: Doi șoferi din străinătate, probleme serioase pe Autostrada A1

Polițiștii au ridicat de la locuințele celor doi 19 cartușe de vânătoare, 5 trofee și alte bunuri în privința cărora există suspiciunea că ar fi fost folosite la braconaj.

Anchetatorii au stabilit că în cursul anului trecut și la începutul acestui an bărbații ar fi vânat ilegal pe raza comunei Merișani.

Citiți și: Ca-n filmele de acțiune! Puși la pâmânt și încătușați pentru fapte grave

Acțiunea a beneficiat de suport de specialitate din partea Direcției Operațiuni Speciale a Inspectoratului General al Poliției Române. 

În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au desfășurat trei percheziții domiciliare.

Perchezițiile au avut loc în comuna Merișani, la două persoane bănuite de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Ambele persoane vor fi conduse la sediul din Pitești al Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș pentru audieri. Vom reveni cu detalii.

555×222 grota rece

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90