930×122 CAPRA 5

clucereasa

O NOUĂ REȚEA DE GAZE ÎN ARGEȘ. UN ÎNTREG CARTIER, RACORDAT

O nouă rețea de gaze în Argeș. Un întreg cartier, racordat. Firma desemnată să execute lucrările pentru racordarea la rețeaua de gaze naturale a unui număr de peste 200 de gospodării din Clucereasa-Mioveni este în plin proces de obținere a setului de avize necesare din partea Companiei de Drumuri Naționale.

Citiți și: Argeș. Accident grav: Un bolid de lux, Mercedes a intrat frontal într‐un stâlp

“În funcție de condițiile meteo, dacă vremea nu va fi favorabilă, lucrările de introducere a rețelei de distribuție de gaze naturale vor începe cel mai târziu în luna martie a anului viitor, urmând ca branșamentele să poată fi realizate din vară”, informează primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.

Contractul pentru introducerea rețelei de gaze naturale și alimentarea cu gaze a întregii zone Clucereasa a fost încheiat între Primăria Mioveni (în calitate de finanțator), Engie România (cofinanțator) și Distrigaz Sud Rețele (în calitate de operator).

Citiți și: Argeș. Surpriză majoră pentru clienții Engie!

Valoarea totală a investiției se ridică la 2.592.766,02 lei, din care Primăria Mioveni va achita 2.499.167,20 de lei plus TVA, iar Engie România, 93.598,85 de lei plus TVA.

Beneficiari vor fi locuitorii de pe străzile Calea Câmpulung, Gării, Aleea Clucerului, Barajului, Depozitelor și Filipeștilor, pe o lungime totală de 6,285 de kilometri.

Eco moto 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90