Am citit cu mare interes această carte despre care am avut şi o reacţie publicată de Dilema veche. De fapt eu aveam o reacţie polemică la articolul lui Cristian Ghinea care se referea la această carte.

Cartea este rezultatul unor studii temeinice de mai mulţi ani în România şi Europa. Domnul Bogdan Murgescu face o analiză comparativă a evoluţiei economice pe termen lung, timp de 500 de ani analizând 4 ţări: Danemarca, Irlanda, Serbia şi Ţările Române.  Raţiunea acestei analize ar fi că în acest ţări ar porni de la premize şi condiţii istorice similare. Argumentul principal ar fi relaţiile dintre nobilime şi ţărani. Şi Danemarca intră în zona celei de-a doua legare de pământ a iobagilor.

Cartea este serioasă, sunt foarte multe informaţii interesante. Aş spune că însă cu cât perioada istorică este mai apropiată de actualitate parcă judecăţile devin mai discutabile, cu toate că sursele sunt mai multe şi mai variate.

Vreau să fac şi eu nişte observaţii legate de carte.

Să începem cu anul de începere a analizelor comparative.

La 1500 Danemarca era marea putere din nordul Europei, stăpânea Norvegia şi Suedia care se emancipează şi devine în secolul al XVII-lea.

Irlanda se afla sub stăpânirea engleză care intra în perioada de consolidare a acestei dominaţii.

Serbia intrase din secolul XIV sub stăpânirea otomană, era o provincie unde stăpânii pământului erau spahii turci.

Ţările Române îşi terminau perioada de independenţă politică şi deveneau vasale Imperiului Otoman urmând să plătească un haraci anual, dar nu intrau în stăpânire efectivă a otomanilor.

Din punct de vedere politic Danemarca pare a fi avantaj evident. Pe parcursul celor 500 de ani nu şi-a pierdut independenţa politică.

Demografic aceste ţări aveau cam aceeaşi populaţie. Sunt chiar surprins să aflu că la sfârşitul secolului al XV-lea în Valahia erau cam 400000 de oameni şi în Moldova erau 500000 de locuitori. Această situaţie s-a menţinut până la începutul secolului al XIX când fiecare din Ţările Române ajung la cam la 1 milion de locuitori.

În finalul secolului al XVIII-lea Danemarca porneşte un program de mari reforme economice care vor avea un mare impact asupra dezvoltării acesteia. Acest lucru se datorează în primul rând ideilor iluministe şi a credinţei luterane. Aceste reforme conduc la apariţia şi consolidarea unei clase de fermieri proprietari de pământ care declanşează o revoluţie agricolă în Danemarca. Avantajul Danemarcei este că a fost legată economic de Marea Britanie fiind un furnizor de produse agricole. Alt avantaj al Danemarcei a fost că surplusul populaţiei rurale a avut posibilitatea să intre în alte ramuri economice. Danemarca este o ţară maritimă şi cu activităţi legate de transporturi navale, industrii şi activităţi comerciale.

Poate că şi Irlanda a putut să facă acest transfer ocupaţional fiind şi ea o insula legată de activităţile maritime.

Atât Serbia cât şi Ţările Române unde Murgescu include şi Transilvania, mai dezvoltată economic nu aveau acces la mări. România ajunge o ţară maritimă prin anexarea Dobrogei după Războiul de Independenţă din 1877. Serbia prin formarea Iugoslaviei devine ţară maritimă după 1918. Serbia cât şi Ţările Române au avut ca obiect unic de activitate economică agricultura. Ţările Române îşi întemeiau activităţile pe exportul de cereale, grâu orz şi animale mari vite mai ales în Imperiul Habsburgic şi oi în Imperiul Otoman. Demografia în creştere în secolul XIX nu a avut o supapă, neexistând activităţi economice complementare.

Doar în Transilvania se pun bazele unei industrii în expansiune. Cred că acesta este motivul marii subdezvoltări a Serbiei şi a Ţărilor Române. Serbia a avut avantajul după obţinere independenţei în 1877 la apariţia unei clase  proprietari mici şi medii de pământ.

Dacă boierimea română a avut o activitate meritorie privind emanciparea politică a românilor, ei nu au avut deschiderea şi inteligenţa de a rezolva problema ţărănească. Reformele lui Cuza nu au creat clasa de proprietari independenţi, iar marea reformă agrară din 1921 a venit cumva prea târziu. Nu a existat nici iniţiativa diversificării economice, iar  burghezia alogenă care apare creează xenofobie şi antisemitism în loc de temeritate şi curaj economic.

Analizând după datele economice la dispoziţie modernizarea României se produce paradoxal în epoca comunistă. Dacă opţiunile politice care să influenţeze pozitiv economia românească nu au avut un impact dorit în perioada interbelică. Iniţiativele economice ale comunismului românesc au fost şi ele determinate de ideologia bolşevică leninist – stalinistă, care ţinea de doctrina economică a secolului al XIX-lea şi n-au condus decât la o economie modernizată dar deformată şi primitivă. Comparând cu ţări capitaliste care se aflau apropiate ca nivel economic se vede clar decalajul. Şansa modernizării economice a României este perioada post-decembristă. Dar şi aici s-a pierdut aproape un deceniu pentru a se creiona o strategie de modernizare a economiei româneşti.  Şansa mare este aderarea la Uniunea Europeană care poate produce premize şi resurse de recuperare a decalajelor. O altă şansă este drenarea excedentului de forţă de muncă în străinătate unde a devenit în perioada de prosperitate economică 2004-2008 o importantă sursă de resurse  care au echilibrat balanţa financiară a României.

O observaţie privind Irlanda care a devenit un miracol economic. Şansa irlandezilor a fost să vorbească limba engleză şi să aibă un puternic lobby în SUA.

Cred că problema deschisă rămâne în continuare agricultura. Trebuie rezolvată problema fărâmiţării proprietăţii prin agregarea în ferme de mărime medie şi de sprijinire a acestora care pot fi economic viabile.  Şi România are şansa unei aşezări geografice favorabile în acest moment putând fi un avanpost al Europei spre Orientul Apropiat.

Ar mai fi o observaţie dintre toate ţările aflate în studiul lui Murgescu România este cea care a crescut teritorial. Danemarca a pierdut teritorii până în secolul XIX, Irlanda nu are Irlanda de Nord. Ce să mai vorbim de Serbia care s-a restrâns teritorial după prăbuşirea Iugoslaviei. Suntem o ţară cu populaţie numeroasă faţă de celelalte ţări în discuţie şi factorul demografic poate fi extrem de important dacă acest lucru este exploatat inteligent. Rămân la ideea că muncitorii plecaţi în străinătate se vor reîntoarce, cum s-a întâmplat cu muncitorii în Italia, Spania şi Portugalia în anii ’50 şi iugoslavi în anii ’60.  Dar asta numai dacă reuşim să creăm şi în România premizele şi condiţiile de prosperitate dorite de noi toţi.

• Distribuie:
• Distribuie
•