De luni, 8 februarie, când elevii și preșcolarii se întorc la școală, cadrele didactice vor efectua triajul observaţional al copiilor pe tot parcursul activităţilor şcolare.
Măsura este prevăzută în draftul ordinului comun al ministului Educaţiei şi ministrului Sănătăţii, care urmează să fie aprobat în contextul redeschiderii școlilor.
În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării se va aplica protocolul de izolare.
„În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părinţilor cu privire la acordul de recoltare a probelor de exudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către Direcţia de sănătate publică/Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori”, se arată în document.
Foto: descriptiv (LifeNews.ro)


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)





![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

