930 x122 grota rece

efracție

Tineri reţinuţi pentru furt calificat. Au pătruns în mai multe locuințe

 

Citiți și: Este legal ca poliția să te înregistreze cu radarul de pe contrasens?

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Rociu au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea mai multor infracțiuni de furt calificat și au reținut luni doi tineri, de 21 și 23 de ani, ambii din comuna Rociu.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii ianuarie 2020, respectiv în perioada decembrie 2020 – ianuarie 2021, cei în cauză ar fi pătruns prin efracție în mai multe locuințe și într-o hală a unei societăți comerciale, de unde au sustras scule, unelte și materiale de construcție.

Citiți și: 30 de spargeri lângă Pitești, în doar câteva ore! Doi bărbați au băgat groaza în oameni

 DOSAR PENAL

Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 8 martie a.c., polițiștii au efectuat trei percheziții, la locuințele persoanelor bănuite, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul cercetărilor sau a căror proveniență și deținere legală nu au putut fi justificate.
După administrarea probatoriului, în cursul serii de ieri, cei doi au fost reținuți pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Foto descriptiv: (Realitatea de Bistrita)

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3