Eurial 263×587

Bani pentru nuntă, botez sau creșa copilului

Covid-19 revine cu simptome noi, pe lângă febră și tuse: Ce spun medicii

Câți bani vor primi tinerele familii de la Guvern

Tinerele familii vor putea accesa credite în valoare de 15 000 euro garantate de către Guvernul României prin Programul Family Start, care se adresează persoanelor cu vârstă cuprinsă între 18 și 45 de ani.

930 x122 grota rece
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Astfel, premierul Nicolae Ciucă a declarat, conform hotnews.ro:”Sprijinim familiile la început de drum prin credite garantate de către stat pentru organizarea nunții, a unui botez sau pentru achiziția unei mașini de familie.

În scurt timp, programul Family Start va fi aprobat în ședință de guvern„.

De aceste credite pot beneficia și studenții, accesând sume în valoare de 10.000 euro pentru a își achita anumite nevoi personale sau chirii.

Diferenţa dintre aceste credite şi un credit obişnuit de consum, care poate fi contractat acum de la o bancă privată este în primul rând garanţia statului.

Nu se cere dovada unor venituri, nu se pune gaj pe o anumită proprietate, deci sunt favorabile tinerilor şi sunt asemenea celor pe care noi le cunoaştem, dar din păcate, doar din literatura de specialitate sau din filme„, a precizat Gabriela Firea la Antena3.

Până în momentul de față nu au fost anunțate condițiile care trebuie respecatate pentru a putea accesa aceste credite.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 LA COCOS

Sursa foto: descriptiv

570×90 MAIA
New Profesional Consult 263×587