New Profesional Consult 930 x 122

ambrozie

Primăria Budeasa, anunț important pentru toți cetățenii!

Potrivit Legii 62/2018 pentru combaterea ambroziei, proprietarii sau deținătorii de terenuri au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane, informează Primăria Budeasa.

Citiți și: Incendiu, acum, lângă Pitești: Pompierii, intervenție de maximă urgență!

„În scopul distrugerii și al răspândirii buruienii ambrozia, proprietarii sau deținătorii de terenuri vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea și apariția primelor inflorescențe, respectiv finalul lunii IUNIE (30 iunie) a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii.

Nerespectarea prevederilor obligațiilor legale de către proprietarii sau deținătorii de terenuri constituie contravenție și se sancționează cu avertisment; cei care nu s-au conformat avertismentului vor fi sancționați cu amendă contravențională de la 750 de lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 5.000 ron la 20.000 ron pentru persoanele juridice”, transmite Primăria Budeasa.

Citiți și: Nu s-a învățat minte: Prins de 3 ori în aceeași lună pentru fapte scandaloase

Foto descriptiv

555 X 222 CAPRA
eurial 570×90