263×587 MAIA

Cristian Gentea: „Problemele au soluții cât timp ne implicăm și muncim”

Primarul Cristian Gentea continuă întâlnirile cu cetățenii din municipiul Pitești.

Ieri, 20 iulie, edilul s-a întâlnit cu reprezentanții cetățenilor din cartierul Tudor Vladimirescu, pentru a discuta despre problemele pe care le întâmpină și pentru a găsi soluții.

New Profesional Consult 930 x 122
Eurial 555 x222

„Cetățenii din Tudor Vladimirescu, reprezentați de președinții și administratorii a 60 de asociații de proprietari, au fost ascultați de echipa extinsă administrativă ce mă însoțește în fiecare cartier din municipiu!

Problemele au soluții cât timp ne implicăm și muncim pentru un oraș mai curat, mai dezvoltat.

În Tudor Vladimirescu, la fel ca și în celelalte cartiere prin care am trecut deja, revenim trimestrial, cu rezultate și disponibilitate de a continua ce am început”, a declarat Cristian Gentea.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Astăzi, primarul Piteștiului va fi în cartierul Prundu pentru o întâlnire cu reprezentanții cetățenilor de acolo. Acesta va fi însoțit de directorii și șefii din societățile și departamentele primăriei.

Aceste întâlniri sunt permanente și vor continua în fiecare cartier al orașului, prin rotație, astfel încât fiecare solicitare primită din partea cetățenilor să fie analizată și soluționată.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
imm 263×587