- Publicat de: Madalina Iordachita
- 29-09-2022, ora 13:39
- Știri
Pitești: Hoț la el acasă! I-a furat telefonul musafirului când nu era atent
Un tânăr piteștean a fost reținut de polițiști pentru furt calificat. Acesta fura de regulă telefoane.
Citiți și: Pitești. Urgență maximă, lângă Dedeman: Au intrat cu scara pe balcon!În luna august, piteșteanul în cauză a furat telefonul mobil al unei persoane, în timp ce se afla la o petrecere.
O lună mai târziu, în septembrie, bărbatul a acționat din nou, acesta furând telefonul propriului musafir.
Citiți și: Pitești. Alertă gravă în Nord: Fum gros, persoane în pericol!În ambele dăți, tânărul a acționat în același mod, profitând de neatenția persoanelor vătămate.
IPJ Argeș precizează:
„Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un bărbat de 27 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 14 august a.c., în timp ce se afla la o petrecere, bărbatul ar fi sustras un telefon mobil, profitând de neatenția persoanei vătămate. De asemenea, în ziua de 10 septembrie a.c., în timp ce se afla în locuința sa, ar fi sustras telefonul mobil al unei persoane care se afla în vizită, prin același mod de operare.
Pentru documentarea activității infracționale, în baza autorizării de către instanța competență, în ziua de 28 septembrie a.c., polițiștii, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale Argeș și al specialiștilor Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat două percheziții domiciliare, în Pitești, la locuințele bărbatului.
În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.”
Foto principal: descriptiv/ Sursă: 9am.ro