930×122-epitesti PNL

anularea curselor

Schimbări privind tarifele și cursele la Uber și Bolt

În viitor ar putea apărea schimbări privind tarifele și cursele companiilor de ridesharing Bolt şi Uber.

Citiți și: Breaking: Lovitură pentru GIGANȚI: Pentru ce au fost AMENDAȚI cu milioane de lei!

Consiliul Concurenței propune o serie de recomandări pentru transportul alternativ. Una dintre ele propune ca utilizatorii de aplicații de ridesharing (clienții) să fie notificați asupra modificării tarifelor.

De asemenea, se mai propune și schimbarea politicii de anulare a curselor, care în prezent dezavantajează pasagerii.

Citiți și: Profi – preluat, dar cu sacrificii uriașe: Zeci de magazine închise: Clienți afectați

„Autoritatea de concurență a făcut mai multe recomandări care vizează transparența tarifelor și algoritimii de preț. Astfel, Consiliul Concurenței propune ca toți utilizatorii aplicației, fie că sunt șoferi sau pasageri, să fie notificați prin aplicație și alte mijloace electronice referitor la orice modificare a tarifului standard – preț/km.

De asemenea, Autoritatea de concurență recomandă interzicerea practicării tarifelor standard diferențiate pe anumite intervale orare considerate „de vârf”, pentru că reprezintă un comportament netransparent și potențial înșelător pentru pasageri.

În plus, utilizatorii ar trebui să aibă acces facil la multiplicatorul de preț, care echilibreză raportul dintre cerere și ofertă, în acest fel putând lua decizii informate. Prin urmare, propunerea Autorității de concurență nu vizează modul de funcționare al prețurilor dinamice.

Totodată, Consiliul Concurenței propune ca și clienților să le fie pusă la dispoziție, opțional, o hartă cu zonele de tarif dinamic, cum este cea folosită de conducătorii auto.

Autoritatea de Concurență mai propune schimbarea politicii privind anularea curselor de către șoferi.

În prezent, șoferii pot anula gratuit cursele, în timp ce pasagerii sunt taxați pentru anularea acestora după primele două minute, ceea ce duce la situații inconfortabile pentru pasageri, precum creșterea nejustificată a timpului de așteptare sau imposibilitatea de a găsi o cursă în anumite condiții date.

Aplicație de mobilitate urbană

O altă recomandare vizează implementarea unei soluții de mobilitate urbană, pentru a îmbunătăți serviciile de transport de persoane, ca parte a unei strategii concentrate pe dezvoltare durabilă, conceptul de smart city și un cadru integrat de mobilitate urbană. Aceasta ar include și o aplicație mobilă, care să integreze, pe lângă serviciile de taxi și cele de transport alternativ, și alte opțiuni de transport urban. Aplicația ar putea oferi și opțiuni de plată pentru unele tipuri de servicii gestionate de autorități.

Implementarea unei astfel de strategii necesită o abordare unitară la nivel național.”, transmite Consiliul Concurenței într-un comunicat de presă.

Foto principal: descriptiv/ Sursă: impact.ro

New Profesional Consult-555×222
570×90 senatori-01 psd