263 X 587 CUMPANA 1

Argeș. Explozie puternică, victime cu arsuri: „S-au zguduit geamurile, am crezut că e cutremur”

Update: Argeș. Explozie puternică, victime cu arsuri: „S-au zguduit geamurile, am crezut că e cutremur”

Trei persoane au suferit arsuri pe față, corp și membre: doi copii de 14 și, respectiv, 15 ani și un bărbat de 69 de ani.

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

Copii au fost preluați de un echipaj SMURD, iar bărbatul de unul de la Serviciul de Ambulanță. Toți au fost duși la spital.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiști, s-a stabilit că, un bărbat de 69 de ani, ar fi fiert lavandă, în curtea unei locuințe, într-un recipient sub presiune, iar, la un moment dat, acesta a explodat.

(…)

La fața locului, s-a deplasat și grupa operativă din cadrul Poliției Orașului Costești, în vederea efectuării cercetărilor.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs”, informează Poliția Argeș.

Știrea inițială: O explozie a izbuncit la o instalație de producție a uleiului de lavandă în localitatea argeșeană Hârsești.

Oamenii spun că au auzit o bubuitură puternică: „S-au zguduit geamurile, am crezut că e cutremur”, a declarat un martor.

IMM 930×122
555*222 supernova

Trei persoane au suferit arsuri, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.

Conform informațiilor noastre, printre victime ar fi și copii.

Persoanele ar fi suferit arsuri în special la picioare.

„Dădea cu furtunul pe ei!”, a mai spus cineva „Arseseră?” „Da!” – a fost discuția dintre două persoane.

 

IMM 930×122
555×222  MAIA

La fața locului au ajuns trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

570×90 LA COCOS
263 X 587 CUMPANA 1