Decizie dură privind transportul în comun! Șoferii sunt obligați
Recent, o decizie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a subliniat importanța respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește accesul în mijloacele de transport în comun.
Și a decis amendarea a doi șoferi de autobuz din București.
Cei doi șoferi au refuzat să ofere ajutor acestei categorii de pasageri, deși sunt obligați să o facă.
Șoferii mijloacelor de transport în comun sunt obligați să asiste persoanele cu dizabilități, atât la urcarea, cât și la coborârea din vehicule.
CNCD a sancționat unul dintre șoferii STB cu o amendă contravențională în cuantum de 1.000 de lei, având în vedere că și-a cerut scuze.
Decizie dură privind transportul în comun! Șoferii sunt obligați
Iar pe cel de-al doilea cu o amendă de 3.000 de lei, întrucât nu și-a manifestat regretul față de fapta săvârșită.
Și nu a cerut scuze pasagerilor afectați de comportamentul său.
În același timp, societatea de transport bucureșteană a fost absolvită de răspundere.
Deoarece a demonstrat că a luat măsurile necesare pentru adaptarea mijloacelor de transport și pentru pregătirea angajaților săi.
Inclusiv aplicând sancțiuni disciplinare împotriva celor doi șoferi, înainte de pronunțarea hotărârii Consiliului.
Detalii, AICI.










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)

