- Publicat de: Eduard Tomaziu
- 25-03-2024, ora 9:18
- Diverse, Politic, Social, Știri
Eveniment emoționant la Pitești
Eveniment emoționant la Pitești
Citiți și: EMOȚIONANT: FLORI, LUMÂNĂRI ȘI CÂNTECE ÎN MEMORIA SOȚILOR TEODOROVICIPeste două zile, în țara noastră va fi marcată Ziua Unirii Basarabiei cu România.
În urmă unei inițiative parlamentare, în 2017 președintele Klaus Iohannis promulga legea pentru instituirea acestei sărbători naționale. Întru cinstirea actului istoric de la 27 martie 1918.
La Pitești a avut loc deja o ceremonie, ieri.
Un om inimos
Inițiativa de a organiza o manifestare în semn de omagiu aparține lui Florin Șandru.
Acesta este originar din Pitești, este de profesie istoric și de mulți ani locuiește la București, fiind angajat al Academiei Române.
Legat sufletește de Pitești, omul s-a întors pentru evenimentul emoționant pe care l-a pus la cale.
Rugăciuni
La monumentul soților Doina și Ion Aldea Teodorovici de pe b-dul. I.C. Brătianu s-au adunat câțiva prieteni ai istoricului. Ieri, la orele amiezii, preotul Alexandru Panciuc a săvârșit o slujbă de pomenire.
Florile recunoștinței
Au fost depuse coroane de flori la monumentul artiștilor basarabeni Doina și Ion Aldea Teodorovici.
Eveniment emoționant la Pitești
Precum și la bustul din bronz al poetului basarabean Grigore Vieru.
Cei doi cântăreți au pierit într-un suspect accident de circulație.
Erau promotorii ideii de unire a Republicii Moldova cu România. Același crez îl are și Florin Șandru care a înființat o fundație cu numele celor doi remarcabili cântăreți și susținători ai unirii.
Notabilități absente
Trebuie menționat că în afara micului grup de la monument, nu au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale sau județene.
În condițiile în care evenimentul s-a desfășurat la câțiva pași de prefectură!
Fără politică!
Florin Șandru menționează că nu a lansat invitații nimănui. Pentru a nu se da conotații politico-electorale prezenței celor cu funcții în administrația locală și județeană.