Eurial 930 x 122

cerințe educaționale speciale

Se schimbă programa școlară pentru acești elevi!

Se schimbă programa școlară pentru acești elevi!

Un proiect legislativ aflat în dezbatere propune ca elevii cu cerințe educaționale speciale să învețe în grupe speciale, notează Avocatnet.ro

Propunerea legislativă are ca scop modificarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și vizează extinderea categoriei de elevi cu CES (cerințe educaționale speciale).

În plus, se propune introducerea unei noi categorii numite ”copiii de două ori excepționali”.

Acești copii sunt cei care au atât o performanță școlară înaltă, cât și cerințe educaționale speciale.

Prin intermediul acestui proiect, se dorește crearea unor grupe speciale și a unei programe educaționale adaptate nevoilor acestor copii.

Educația specială va fi flexibilă și va oferi sprijin specializat copiilor cu dizabilități mintale, psihice, intelectuale, senzoriale, fizice, motorii, neuromotorii, tulburări emoționale, de neurodezvoltare, inadaptare socială sau orice alte boli, tulburări sau afecțiuni cronice, genetice.

Inițiatorii propunerii explică că noțiunea de ”copiii de două ori excepționali” reprezintă o categorie distinctă de copii cu cerințe educaționale speciale. Acești copii sunt capabili de performanțe înalte datorită unei capacități cognitive excepționale.

Viitoarea lege va introduce definiția acestor copii și va permite ca educația specială să se desfășoare prin intermediul învățământului special sau special integrat. Curriculumul și metodologia specială vor fi elaborate de Ministerul Educației.

Foto descriptiv

555×222  MAIA
Pizza Sapori Italia 570 90