Kaia 930 x 120

aniversare

Școala „Matei Basarab” scrie istorie! Spectacol cum rar se întâmplă

Școala „Matei Basarab” scrie istorie! Spectacol cum rar se întâmplă

Citiți și: Exclusiv: Doliu la cea mai mare școală din Pitești – A murit învățătorul Aurelian Dobrin

Școala Gimnazială „Matei Basarab” a strălucit din nou joi, 25 aprilie.

De această dată, părinți, foști și actuali elevi, cadre didactice și invitați speciali, au participat la un eveniment marcant al instituției, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Citiți și: Pitești. Moment istoric, marcat de emoție, la Școala „Matei Basarab”

Sub lumina reflectoarelor, comunitatea școlii a strălucit, celebrând talentul și angajamentul pentru excelență într-un spectacol aniversar și caritabil intitulat „Împreună pentru sănătate, împreună pentru excelență!”.

Așadar, a fost vorba despre un eveniment cu dublă semnificație. A fost marcată a 33-a aniversare a unității de învățământ.

Dar a avut și un scop caritabil: ajutorarea a două cadre aflate în dificultate și strângerea de fonduri pentru un teren de tenis de câmp, volei și handbal.

Apel către primarul Gentea

„Să vă trădez ceva din culise…Am spus că facem târgul, avem inițiativă. Vedem ce putem face, să dăm startul, să facem terenul de tenis. Ca după aceea, Primăria să ne facă terenul de fotbal după strandarde competiționale.

Domnul Frâncu a spus …<<Dumneavoastră știți cât este de greu? Dar mă bag!>> M-a sunat domnul Bogdan Pănescu și mi-a spus…

<<Să știți, fierul, gardul…și dacă rămâne ceva ce nu s-a strâns, mă bag și eu>> Să vedeți cu ce oamnei lucrăm! Vă mulțumesc din suflet tututor”, a spus directoarea Elena Odă în cadrul spectacolului.

Așadar, atât unitatea de învățământ, cât și mediul de afaceri se implică pentru a dezvolta școala. Totul, în beneficiul elevilor care trec pragul instituției.

În prezent, de pildă, școala are peste 1.700 de elevi. Conducerea acesteia, dar și afaceriști, părinți și alți colaboratori pun mână de la mână pentru a aduce un plus valoare în tot ceea presupune educație.

Și, suntem convinși, la cum îl știm pe edilul Cristian Gentea – un susținător al copiilor și al învățământului, nu va rămâne indiferent.

Cu siguranță și el, cu ajutorul colegilor din administrația locală, va da curs acestei nevoi stringente pe care o are fosta școală 19.

Revenind la evenimentul de la Casa Sindicatelor

Un adevărat spectacol

A fost un eveniment de excepție! Spectacolul a radiat de energia și entuziasmul tinerilor artiști. Scena a fost animată de prestații captivante și pline de culoare.

Dansul și muzica s-au împletit armonios, cu momente electrizante oferite de elevi de toate vârstele

Au urcat pe scenă: 

-Majoretele și consiliul elevilor – parteneri în organizare;

-elevi: Clasa a II-a B, care au cântat „Îmi place școala!”, și  „Ah, ce bucurie!”, Proca Mara ( cls. a V-a F) – saxofon, Clasa a IV-a A, Preda Iris (cls. a IV-a F) – dna Deonisie, Stoenescu  Maria – colaj dans, Stan Anastasia (cls. a IV-a B), Bugan Sara (cls. a V-a F) – dans, Tudor Ștefania Alexandra (clasa a II-a A), Panait Ingrid (cls. a V-a F) dans, Voicu Sofia (cls. a VI-a A) – cântec vocal, Ștefănescu Teodora – dans.

Artiști absolvenți ai școlii „Matei Basarab”: Angelescu Andra, Peleș Andreea (dirig. Magda Proca), Brebu Ana – Maria (dirig. Vintilă Mihaela), Matei Gabriel-Alin (dirig. Costea Cătălina)

Balaș Andrada (dirig.Proca Gabriel), Ghinea Matei (formație rock)(dirig. Mățăoanu Anca);

Artiști consacrați (părinți): Zamfir Claudia, dar și Zina Ghițulescu împreună cu fiica ei, Natalia.

Prezența lor pe scenă a fost un tribut adus legăturilor care se formează în comunitatea școlară și impactul pe care îl poate avea arta în educație.

Școala „Matei Basarab” scrie istorie! Spectacol cum rar se întâmplă

Invitați speciali

Au mai fost și oaspeți de seamă. Astfel, au onorat evenimentul cu prezența lor, fiecare luând cuvântul pentru a reitera importanța inițiativelor educaționale și comunitare, următorii:

Cîrstea Remus –  prof. lector. univ., Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Centrul Universitar Pitești; dl judecător dr.Rebeca Ion –  Curtea de apel, Pitești, dl Williams Robert – editor șef la Worldpress, Păunoiu Roxana – Agent șef adjunct, polițist de proximitate, Pisică Loredana – Agent șef adjunct, polițist de proximitate, Oroșanu Ovidiu – Centrul Militar Județean Argeș.

La eveniment au participat și: Gheorghe Elena – reprezentantul primarului în CA și Chivu Virgil – consilier local, membru al CA.

Mesaj emoționant

„Pentru noi, cei de la Matei Basarab, succesul este o călătorie, nu o destinație – Arthur Ashe.

Acțiunea este foarte importantă. Obiectivele noastre au fost să ajutăm doi colegi aflați în dificultate și să împlinim  dorința consiliului elevilor de a avea un teren de tenis de câmp, volei și handbal.

Îi îndemn mereu pe elevi, pe părinți, pe colegii împlicați în educație să aibă încredere și să acționeze ca și cum ar fi imposibil să eșueze.

Urez vacanță frumoasă tuturor!”, a punctat Prof. Dr. Elena Odă, Director Școala Gimnazială „Matei Basarab”, Pitești.

Totodată, aceasta a ținut să le mulțumească angajaților Casei Sindicatelor pentru deschiderea manifestată.

Spectacolul poate fi urmărit în materialul video de mai jos:

 

Parteneri în acest proiect:

-Asociația Pro Elevi – președinte Ionescu Mădălina,

-Frîncu Florin  – Energomontaj Grup,

-Pănescu Bogdan – Metabet SA

Parteneri media:

Alex Ivan, director ePitești

Anca Manu-Stănescu, Argeș Tv

Kaia 555×222
570 X 90 CAPRA 3