Au început înscrierile la una dintre cele mai căutate școli din Pitești: „Matei Basarab” (fosta 19)
Se apropie perioada înscrierilor în clasa pregătitoare, iar pentru mulți părinți începe deja „numărătoarea inversă” pentru primul pas important din viața copiilor lor: intrarea la școală.
La Școala Gimnazială „Matei Basarab” Pitești (fosta nr. 19), din cartierul Găvana, procesul de înscriere este pregătit astfel încât părinții să poată depune dosarele fără stres și fără grabă.

Unitatea de învățământ este condusă de doamna profesoară Elena Odă, director și de doamna profesoară Mădălina Burcea, director adjunct.

Perioada de înscriere
Înscrierile pentru anul școlar 2026–2027 se desfășoară în intervalul 31 martie – 6 mai 2026, perioadă în care părinții pot veni să depună documentele necesare pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare.

Reprezentanții școlii spun că vor acorda atenție fiecărui dosar și vor oferi sprijin părinților care au întrebări legate de procedură sau de documentele necesare.
Sprijin pentru părinți
Cadrele didactice și personalul administrativ sunt pregătite să îi întâmpine pe părinți și pe viitorii elevi într-o atmosferă calmă și organizată, astfel încât procesul de înscriere să decurgă cât mai simplu.
Pentru programări sau informații suplimentare, părinții pot suna la numărul 0348 413 182.
Reprezentanții școlii îi așteaptă pe părinți să facă împreună primul pas spre aventura școlii pentru viitorii elevi.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)









