Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul calendarului pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, aferent anului școlar 2026–2027. Documentul stabilește perioadele și condițiile în care părinții pot depune cererile de înscriere.
Potrivit proiectului, completarea și validarea cererilor-tip se vor desfășura în intervalul 31 martie – 6 mai 2026, conform edupedu.ro.
Forma finală a calendarului va fi aprobată după analiza observațiilor primite în cadrul consultării publice și în urma ședinței Comisiei de Dialog Social de la nivelul ministerului.
Cine trebuie înscris obligatoriu
Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2026 inclusiv trebuie înscriși obligatoriu în clasa pregătitoare.
În cazul copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026, înscrierea este posibilă doar în baza unei recomandări de înscriere în învățământul primar, dacă nivelul de dezvoltare este considerat corespunzător.
Cum se obține recomandarea
Pentru copiii care frecventează grădinița, recomandarea este eliberată de unitatea de învățământ preșcolar, la solicitarea părinților.
Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau care au revenit din străinătate, recomandarea va fi emisă de CJRAE/CMBRAE, tot în baza unei solicitări formulate de părinți.
Conform proiectului de calendar, perioada propusă pentru depunerea solicitărilor, evaluare și eliberarea recomandărilor este 16 – 30 martie 2026.
Ce se întâmplă dacă părinții nu optează pentru clasa pregătitoare
Părinții copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2026 și nu optează pentru înscrierea în clasa pregătitoare, precum și cei ai copiilor care nu ating nivelul de dezvoltare necesar, vor fi consiliați pentru înscrierea la grădiniță, în grupa mare.
Informațiile sunt incluse în proiectul de Calendar al înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2026–2027, publicat de Ministerul Educației pe pagina oficială de Facebook.
Foto: Descriptiv







