Un nou an școlar s-a încheiat.
Un an cu provocări, emoții, reușite, lecții învățate și pași mici care, priviți acum, au devenit uriași.
Pentru elevi începe vacanța. Pentru părinți rămân amintirile unei etape importante. Iar pentru unii învățători, sfârșitul acestui an are o încărcătură aparte.
Așa este și pentru Monica Coman, învățătoare la Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Pitești, care a închis pentru ultima dată catalogul generației clasei a IV-a B.
- Școala „Matei Basarab” din Pitești va avea un super teren de sport. Au început lucrările!
- Pitești. Lacrimi, aplauze și speranțe: „Matei Basarab” a sărbătorit Absolvent 2026 la Teatrul de Vară
- Pitești. „Matei Basarab” confirmă statutul de școală de elită! Atmosferă extraordinară la un eveniment special
Un gest aparent simplu, dar care închide un capitol scris în cinci ani de răbdare, încredere și dăruire.
Cinci ani care au început cu lacrimile și emoțiile primei zile de școală, alinate de brațele unei învățătoare, și care se încheie cu zâmbete, priviri pline de recunoștință și copii care pășesc cu încredere spre o nouă etapă a vieții lor.
Acum, pe coridoarele școlii s-a așternut liniștea. Însă în sufletul unui învățător rămân zgomotele pașilor grăbiți, râsetele din pauze, băncile trase cu nerăbdare, mâinile ridicate la fiecare întrebare și chipul fiecărui copil în parte, cu emoțiile, reușitele și micile lui griji.
Pentru că a fi învățător nu înseamnă doar a preda litere și cifre.
Înseamnă să modelezi caractere, să pui temelia pe care se va clădi viitorul unor copii.
Înseamnă să fii, deopotrivă, părinte, îndrumător, sprijin, mediator și, atunci când este nevoie, o mână fermă care îi învață că disciplina și respectul merg mână în mână cu bunătatea.
- Elevi ai Școlii „Matei Basarab” din Pitești au impresionat la Filarmonică printr-un spectacol caritabil
- Moment neașteptat la Școala „Matei Basarab”: Elevii au aflat adevărul despre droguri într-o acțiune a Baroului Argeș
- Pitești. Eveniment deosebit la Bibliotecă: Elevi de la „Matei Basarab”, în prim-plan!
La finalul acestui capitol, am stat de vorbă cu doamna învățătoare Monica Coman despre emoțiile despărțirii, despre cei 42 de ani petrecuți la catedră, despre copiii de ieri și de astăzi și despre lecțiile care rămân în suflet mult timp după ce o generație își ia rămas-bun.
Cine este învățătoarea Monica Coman
Monica Coman este una dintre cele mai longevive învățătoare ale Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din Pitești, fostă Școala Nr. 19 din cartierul Găvana, fiind totodată unul dintre cele mai respectate și apreciate cadre didactice ale unității de învățământ.
În cei 42 de ani petrecuți la catedră, sute de copii i-au trecut prin clasă, iar experiența și dedicarea i-au adus respectul generațiilor de elevi și părinți.
Generații întregi de elevi și părinți îi cunosc numele, iar activitatea sa este strâns legată de istoria și identitatea Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din Pitești.
„Închidem catalogul, dar nu închidem amintirile…”
Doamna Coman, după atâția ani petrecuți la catedră și după încă o generație pe care ați condus-o până la finalul clasei a IV-a, ce simțiți atunci când închideți pentru ultima dată catalogul acestei clase?
După 42 de ani petrecuți la catedră, trăirile sunt aceleași. De cele mai multe ori simt un amestec de emoții:
– bucurie și mândrie că am reușit să cresc frumos alți puișori;
- Au început înscrierile la una dintre cele mai căutate școli din Pitești: „Matei Basarab” (fosta 19)
- Pitești: Elevii scoși din clase fără avertisment la Școala „Matei Basarab” din Găvana
- Scena copiilor, sala părinților: seara în care Școala „Matei Basarab” din Pitești a strălucit cu un spectacol de excepție
– nostalgie pentru că se încheie o etapă construită cu migală și răbdare, zi de zi;
– îngrijorare pentru parcursul lor în gimnaziu;
– sentimentul de „singur” – nu mai ești așteptat de acei copilași zi de zi.
Da, închidem catalogul, dar nu închidem amintirile. Fiecare copil lasă o bucățică în sufletul învățătorului.
Vă mai amintiți prima zi în care ați intrat într-o clasă ca învățătoare? Ce emoții avea atunci Monica Coman și ce a rămas neschimbat până astăzi?
Prima zi… emoții, entuziasm. Doream să-mi întâlnesc elevii, dar eram conștientă că-mi asum o mare responsabilitate. Îmi puneam multe întrebări. Eram foarte tânără (19 ani). Mă întrebam dacă voi reuși să le câștig încrederea părinților, dar și copiilor; dacă le voi stârni curiozitatea; dacă le voi putea oferi un început frumos.
De-a lungul timpului s-au schimbat multe: metode de predare, tehnologie, materiale didactice, manuale și chiar provocările cu care vin copiii.
A rămas neschimbată întâlnirea cu elevii, emoția începutului de an școlar, dorința de a contribui la formarea unor oameni încrezători, curioși și buni.
Ați văzut sute de copii crescând sub ochii dumneavoastră. Ce credeți că au pierdut copiii de astăzi față de generațiile de acum 20-30 de ani și ce au câștigat?
Copiii de azi au pierdut libertatea copilăriei – timpul petrecut afară, jocurile spontane din cartier, răbdarea de a descoperi pas cu pas. Mulți sunt presați de program, de tehnologie.
Au câștigat acces la informație, la resurse educaționale, la învățarea unei limbi străine; pot explora lumea prin tehnologie; își pot dezvolta pasiunile; au posibilitatea să-și exprime dorințele.
De asemenea, se vorbește deschis despre emoții, despre nevoile lor și despre starea de bine.
Noi, adulții, trebuie să-i ajutăm să păstreze ce era valoros ieri, folosind avantajele lumii de azi. Nu alegem între trecut și prezent, ci oferim ce este mai bun.
Există vreun elev pe care nu l-ați uitat niciodată și care v-a marcat profund destinul de dascăl?
Nu aș putea spune că este un singur elev care mi-a marcat parcursul de dascăl. Fiecare copil a lăsat o amprentă în sufletul și în mintea mea.
Fiecare este unic, are povestea lui, provocările lui urmate de reușite. De la fiecare am învățat câte ceva și fiecare m-a ajutat să cresc atât profesional, cât și uman.
,,Merită să fii învățător! Este cea mai frumoasă meserie”
Există un moment, un gest sau o întâlnire care v-a făcut să spuneți: „Pentru astfel de clipe merită să fii învățător”?
Merită să fii învățător! Este cea mai frumoasă meserie.
Aduce cele mai plăcute reușite: „a învățat să citească, știe să scrie, știe să socotească, știe să rezolve probleme, se comportă cuviincios…”.
Ce poate fi mai frumos? Ai primit un suflețel și l-ai modelat. Ești mândru de ce ai reușit să faci.
Uneori momentul acesta vine peste ani. Te întâlnești cu foștii elevi și îți spun: „Datorită dumneavoastră sunt aici. Dumneavoastră m-ați făcut să am încredere în mine…”. Atunci ești și mai mândru de tine și înțelegi că toate eforturile tale au avut rost.
Meseria de ÎNVĂȚĂTOR are valoare.
Care este cea mai importantă lecție pe care ați încercat să o transmiteți copiilor, dincolo de citit, scris și socotit?
Cea mai importantă lecție, dincolo de citit, scris și socotit, cea mai valoroasă lecție este aceea de a forma caractere – cum să fii om:
– să fie respectuoși;
– să își asume responsabilitatea faptelor făcute;
– să pună întrebări;
– să învețe din greșeli;
– să fie empatici;
– să aibă încredere în ei.
Într-o lume în care totul se schimbă foarte repede, ce nu ar trebui să se schimbe niciodată în relația dintre un învățător și elevii săi?
Să nu se schimbe: respectul reciproc, încrederea dintre învățător și elev, comunicarea sinceră și deschisă, sprijinul și încurajarea elevului, dorința comună de a învăța și a se dezvolta.
Aceste elemente reprezintă o relație sănătoasă și eficientă între învățător și elev, indiferent de schimbările care au loc în societate.
Au existat momente în care un copil v-a învățat pe dumneavoastră o lecție de viață?
Copiii m-au învățat să fiu răbdătoare, să ascult cu atenție și să mă bucur de progresul lor. Am învățat cât de important este tonul folosit în comunicare.
Da, și adulții pot învăța de la copii.
„Copiii mei de suflet…”
Dacă ar fi să descrieți generația clasei a IV-a B care tocmai a încheiat acest capitol, care sunt cele trei cuvinte care vă vin primele în minte?
Să-i descriu în trei cuvinte? Sunt foarte puține. „Copiii mei de suflet” – prietenoși, ambițioși, talentați, creativi, perseverenți și, nu în ultimul rând, foarte uniți și calzi.
Peste ani, când elevii dumneavoastră își vor aminti de doamna Monica Coman, cum v-ați dori să rămâneți în sufletele lor?
Aș vrea să-și amintească de mine ca de un prieten bun, ca de un îndrumător, ca de o amintire frumoasă.
Vă mulțumim, doamna învățătoare Monica Coman!
Vă mulțumim că ați fost alături de copiii noștri în acești cinci ani atât de importanți.
Le-ați fost mai mult decât un dascăl. Ați știut când să-i încurajați, când să-i ascultați și când să le cereți mai mult, ajutându-i să înțeleagă că bunătatea și disciplina pot merge împreună.
Cu răbdare, dragoste, căldură și blândețe, dar și cu exigență și responsabilitate, i-ați călăuzit pas cu pas.
Ați fost lângă ei la primele litere, la primele calcule, la primele emoții, la primele reușite și chiar la primele dezamăgiri, învățându-i că fiecare obstacol poate fi depășit prin muncă și încredere.
Ați reușit să transformați un colectiv de copii într-o adevărată familie, iar nouă, părinților, ne-ați oferit liniștea că, în fiecare dimineață, îi lăsăm pe mâini bune.
Tot ceea ce au învățat în acești ani nu înseamnă doar cunoștințe. Înseamnă valori, încredere în propriile forțe, respect, responsabilitate și dorința de a merge mai departe.
Acestea vor fi temelia pe care își vor construi anii de școală ce urmează și, mai târziu, drumul în viață.
Vă mulțumim pentru fiecare zi, pentru fiecare încurajare, pentru fiecare lecție și pentru fiecare zâmbet. Pentru răbdarea pe care ați avut-o cu fiecare copil și pentru sufletul pe care l-ați pus în această profesie.
Suntem recunoscători că, la începutul drumului lor, copiii noștri au avut șansa de a vă avea alături. Cu siguranță veți ocupa întotdeauna un loc de cinste în sufletele lor, iar amintirea acestor ani va rămâne una dintre cele mai frumoase din copilărie.
Vă dorim sănătate, bucurii și aceeași putere de a inspira generații întregi de copii.
Cu recunoștință și prețuire,
Părinții și copiii clasei a IV-a B
EXCLUSIV. Interviu-eveniment cu învățătoarea Monica Coman: povestea neștiută a dascălului care a crescut generații de copii cu sufletul
