Jurnalismul, explicat cu suflet: Vizită specială la Școala „Matei Basarab” din Pitești
Un moment deosebit de emoționant și plin de învățăminte a avut loc astăzi la Școala Gimnazială Nr. 19 „Matei Basarab” din cartierul Găvana.
Directorul celei mai urmărite publicații online din Pitești – ePitești.ro – Alex Ivan, a fost invitatul special al elevilor din clasa a III-a B, pentru o lecție altfel — o lecție despre presă, adevăr, responsabilitate și curaj.
Curioși și entuziasmați, copiii l-au întâmpinat cu zâmbete și multe întrebări.
Au vrut să afle cum se naște o știre, ce înseamnă să fii jurnalist, cum este să conduci o publicație și ce responsabilități implică acest rol.
Răspunsurile au venit sincer, cald, din inimă, direct din experiența unui om care trăiește zi de zi în mijlocul evenimentelor, în slujba comunității.
Învățătoarea clasei, doamna Coman Monica, un cadru didactic respectat, cu o carieră bogată și o vocație profundă pentru educație, a fost sufletul acestei inițiative.
Cu emoție și bucurie, a fost alături de elevii săi. Atmosfera a fost una vie, interactivă, iar cei mici s-au implicat activ, dovedind o sete autentică de cunoaștere.
Timp de 45 de minute care au zburat parcă într-o clipă, Alex Ivan le-a arătat copiilor cum se construiește o știre, ce înseamnă munca din spatele unui articol, dar mai ales ce înseamnă să faci meseria cu onoare, pasiune și respect pentru adevăr.
A fost o lecție despre valori, despre responsabilitate și despre curajul de a spune lucrurilor pe nume.
La Școala ,,Matei Basarab”, o lecție despre curaj, adevăr și inimă – trăită de 26 de copii și un om al presei
Sprijinul pentru această inițiativă a venit și din partea conducerii școlii, prin implicarea doamnei directoare Elena Odă, care susține deschiderea elevilor către oameni de valoare din comunitate.
Nu este prima dată când elevii acestei școli au parte de astfel de întâlniri: în trecut, avocata piteșteană Cristina Maria Lețu a venit în mijlocul lor, povestindu-le despre ce înseamnă să fii un avocat de succes.
Copiii au plecat de la această întâlnire mai inspirați, mai curioși și mai încrezători.
Au spus-o clar: vor mai multe lecții ca aceasta, de la oameni reali, din comunitatea piteșteană, care au ceva important de împărtășit.
Astfel de inițiative arată că educația se poate face și altfel: prin dialog, prin exemple vii, prin oameni care vin în fața copiilor cu sinceritate, pasiune și dorința de a lăsa ceva bun în urmă.