- Publicat de: admin
- 9-12-2013, ora 17:43
- Știri
CEAUȘESCU SE ZVÂRCOLEȘTE ÎN MORMÂNT!
Meseria de cizmar era una profitabilă în timpul regimului comunist. Însuși Nicolae Ceaușescu fusese cizmar în tinerețe. Meseria lui se duce, însă, de râpă. De ceva timp încoace, este pe cale de dispariţie. Puțini mai sunt cei care trec pragul unui atelier de reparat pantofi. După Revoluție şcolile de meserii au suferit schimbări radicale, unele s-au desfiinţat, iar altele abia de mai respiră.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!Mirel Meseriaşu’, un cizmar din Pitești cu experienţă de 25 de ani, îşi aminteşte cu nostalgie vremurile bune de la atelier, acolo unde cândva lucrau peste 70 de angajaţi! Acum doar 5 oameni au mai rămas să se ocupe de pantofii doamnelor, domişoarelor şi ai domnilor. “Colegii mei s-au reprofilat. Cei care au fost şefi de secţie şi au avut bani și-au deschis ei secţii de cizmărie, alţii au devenit paznici”, ne mărturiseşte nea’ Mirel.
El a rămas fidel meseriei de cizmar, nu a devenit patron, şi îşi câştigă pâinea făcând ce îi place. O pingea, flecuri… Șlefuieşte aproape zilnic şi dă luciu pantofilor, că doar clientul trebuie să fie mulţumit ca să vină şi data viitoare! De când practică cizmăria a reparat peste 40.000 de pantofi. În cei 25 de ani de când lucrează, lumea bună a oraşului, şi nu numai, i-a trecut pragul atelierului. După cum ne povesteşte, parte dintre francezii de la „Automobile Dacia”, cântăreața de muzică populară Emilia Ghinescu sau Iulia Tăbăcaru (fosta „bombă sexy” a fotbalistului Cristian Tănase – „Dodel”) şi-au reparat aici pantofii lor din piele.
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!Şi-a făcut clienţii lui, dar aceştia au început cu timpul să se rărească. Într-o societate devenită de consum, românii s-au obişnuit să cumpere încălțări proaste, pe care le aruncă după o perioadă, fără a mai bate drumul până la cizmărie. Nu mai investesc în pantofi de calitate. Încă mai trec pragul cizmăriei oamenii cu dizabilități, cei care nu îşi găsesc în magazin un model anume, dansatorii care au nevoie de pantofi speciali şi persoanele care trăiesc la limita sărăciei şi care nu îşi permit să cumpere prea des încălţări noi. Cu puţin din puţinul lor, nea’ Mirel se descurcă şi este mulţumit. Nu vrea să se gândească la viitor, deşi e conştient că lucrurile nu sunt deloc roz.