Au fost stabilite perioadele de desfășurare a simulărilor la evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a și la bacalaureat. Ministerul Educației a anunțat astăzi că simularea evaluării naționale va avea loc între 18 și 20 februarie, iar a bacalaureatului – între 3 și 7 martie.
Pentru prima dată, la simularea de BAC vor lua parte și elevii de clasa a XI-a. Aceștia din urmă vor susține numai două probe: română și matematică ori istorie.
Calendarul simulării evaluării naționale a elevilor de clasa a VIII-a este următorul: 18 februarie – limba și literatura română, 19 februarie – limba și literatura maternă, 20 februarie – matematică și 7 martie – afișarea rezultatelor.
Simularea probelor de bacalaureat se va desfășura după următorul program: 3 martie – limba și literatura română, 4 martie – limba și literatura maternă, 5 martie – proba obligatorie a profilului, 7 martie (doar pentru elevii de a XII-a) – proba la alegere a profilului și specializării și 14 martie – afișarea rezultatelor. În ambele cazuri, rezultatele nu vor fi trecute în catalog.





![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)






